Opinii - Comentarii

Pensiile militarilor, încă o bătaie de joc a guvernului Boc!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Scandalul provocat de guvernul Boc în ceea ce priveşte subiectul controversat al recalculării pensiilor militarilor continuă cu un nou episod de batjocură din partea PDL!
Dezbaterea de aproape două ore, de marţea trecută, din Plenul Camerei Deputaţilor, pe proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei pentru recalcularea pensiilor militarilor s-a finalizat cu un vot fraudat de PDL, după cum a semnalat şi presa prezentă la lucrări! Din acest motiv, noi, deputaţii Opoziţiei am depus a doua zi, la Biroul Permanent al Camerei, o contestaţie, în care solicităm anularea votului pentru proiectul de lege prin care s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind recalcularea pensiilor militare, reluarea votului pe acest proiect de lege şi sancţionarea parlamentarilor Partidului Democrat Liberal (PDL) care au votat cu câte două cartele!
Dintr-o înregistrare a mass-media, reiese foarte clar faptul că PDL se ţine din nou de hoţii în Parlamentul României! După ce doamna preşedinte Anastase a dat, anul trecut, un exemplu elocvent în acest sens, atunci când dumneaei a contribuit la măsluirea votului şi la adoptarea printr-o mare fraudă a Legii unitare a pensiilor, PDL recidivează cu pensiile militarilor! Astfel, cel puţin cinci deputaţi ai PDL au fost surprinşi votând la două cartele, în condiţiile în care legea de adoptare a ordonanţei respective a obţinut cu doar un vot peste minimul necesar aprobării unei legi organice! Trei dintre aceştia au fost chiar filmaţi în timp ce practicau ilegalul vot la două cartele!
Mai mult decât atât, noi, liberalii, îi susţinem pe sindicaliştii cadrelor militare în demersurile lor şi le transmitem acestora că, imediat ce USL va ajunge la guvernare, militarii îşi vor recâştiga statutul şi se va reveni la sistemul ocupaţional pentru cei din apărare, ordine publică şi siguranţa naţională!
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă explică foarte limpede cum înţelege PDL şi guvernul Boc să respecte Armata Română şi militarii, acei oameni care îşi pun viaţa în slujba României: „În termeni juridici se petrece o manipulare de fonduri, fără acte justificative, ceea ce este caz penal. Legile noastre ocupaţionale au fost abrogate cu data de 1 ianuarie, iar noi am devenit civili şi asociaţi Legii 19/2000, a pensionarilor civili, care a fost de asemenea abrogată. S-a încercat cu o lege 119, ale cărei norme de aplicare în HG 735 au fost anulate de noi, prin procese la Curtea de Apel Cluj şi la ÎCCJ, s-a încercat emiterea Ordonanţei 1, care a fost votată azi ca lege, dar ea este fără obiect, deoarece îşi propune să revizuiască nişte decizii de pensie nule de drept, luate în perioada de suspendare executorie, la finalul lui decembrie. Deci se încearcă legitimarea unui fals”.
Noi, cei din Opoziţie, vom continua demersurile de stopare a abuzurilor guvernului Boc şi ale parlamentarilor săi frauduloşi şi prin depunerea unei contestaţii la Curtea Constituţională împotriva proiectului de lege de aprobare a OUG respective, invocând faptul că aceasta încalcă principiul retroactivităţii legii, precum şi articolul 44 din Constituţie, cel referitor la proprietatea privată.
Parlamentarii PDL, în frunte cu doamna Anastase, au reuşit cu brio să trimită în derizoriu atât cele mai importante legi pentru cetăţenii acestei ţări, dar, mai ales, cea mai importantă instituţie a unui stat de drept, principalul pilon al democraţiei şi unicul for legislativ, Parlamentul României!
Deputat PNL Alba,
Teodor ATANASIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de 1 Mai 2025 – Ziua Internațional a Muncii, mesaje haioase de 1 Mai, URARI, sms-uri şi FELICITARI de 1 Mai amuzante pentru: prieteni, colegi, părinți, bunici, angajați, muncitori De 1 Mai sărbătoreşti sau „sărbătoreşti prin muncă?„ – 1 Mai sărbătoare pentru clasa muncitoare! Citește și: Obiceiuri și tradiții de 1 Mai – Ziua […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

 Ziua internațională a jazz-ului, sărbătorită pe data de 30 aprilie

Bogdan Ilea

Publicat

în

 Ziua internațională a jazz-ului, sărbătorită pe data de 30 aprilie În fiecare an, pe 30 aprilie, în peste 190 de țări de pe șapte continente, se aniversează Ziua internațională a jazzului, cu scopul de a reuni comunități, școli, artiști, istorici, academicieni și pasionați de jazz din toate colțurile lumii, pentru a crea un dialog universal […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

30 aprilie, Sfântul Apostol Iacov: A fost de faţă la Schimbarea la faţă, dar şi la cele întâmplate Mântuitorului în Grădina Ghetsimani

Ioana Oprean

Publicat

în

30 aprilie, Sfântul Apostol Iacov: A fost de faţă la Schimbarea la faţă, dar şi la cele întâmplate Mântuitorului în Grădina Ghetsimani Miercuri, 30 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Iacov, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi. Sfântul Apostol lacov, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece […]

Citește mai mult