Ştirea zilei

Pensii speciale: Ce alternative de impozitare sunt luate în calcul pentru pensiile uriașe din sistemul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Partidele au venit cu propuneri de impozitare a pensiilor speciale pentru a face economii la buget încă de la începutul crizei economice și sanitare din România. Ideea a fost întărită de decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțională eliminarea totală a pensiilor speciale.

Petrecerea Divorțaților

Acum partidele se întrec în proiecte pentru a rezolva problema pensiilor uriașe din sistemul public și a culege laurii în fața opiniei publice. Surse politice susțin că de săptămâna viitoare se va lucra intens pentru a veni cu o variantă care să treacă testul de constituționalitate. Nu mai puțin de cinci proiecte sunt depuse în Parlament în acest scop, fiecare cu specificul lui.

Liberalii au făcut pe repede înainte o serie de modificări la o ordonanță a guvernului prin care vor să impoziteze pensiile speciale cu până la 95%, însă îi exceptează de la această măsură pe militari și polițiști, adică pe majoritatea beneficiarilor acestor pensii.

„Pensiile militarilor și ale polițiștilor nu se apropie, sub aspectul cuantumului, de pensiile magistraților. Am ajuns în situația în care un judecător se va pensiona cu o pensie cu 20-30% mai mare decât salariul aflat în plată. Acolo a fost o problemă de populism, de necunoaștere, o problemă de neanaliză. Pensiile trebuie stabilite în raport de contributivitate, toți beneficiarii de pensii speciale ar trebui să fie subsumați acestui principiu”, a declarat pentru Digi24 senatorul liberal Daniel Fenechiu.

Social-democrații au și ei două proiecte, depuse anul trecut. Acum însă pregătesc un set de prevederi care să fie în acord cu decizia Curții Constituționale și care să nu creeze inechități în sistem.

„Dacă exceptăm categorii profesionale, iar nu am făcut nimic, pentru că dincolo de demersul moral e nevoie de recuperarea banilor la bugetul de stat și dacă exceptăm categorii profesionale întregi, nu o să recuperăm bani. Înteleg nevoia de a regla sistemul de pensii, însă de aici până la a avea pensii de 70.000 de lei nu mai înțeleg, asta e o anomalie care trebuie corectată în cel mai scurt timp. Mai bine ne-am pune toți la masă să găsim un proiect corect din punct de vedere legal și constituțional”, spune Alfred Simonis, liderul deputaților PSD.

USR a pledat pentru eliminarea pensiilor speciale. Acum, în noile condiții de constituționalitate, parlamentarii acestui partid susțin cea mai drastică variantă de impozitare. Astfel, pensiile speciale care depășesc 3.500 de lei ar trebui taxate cu 90%, potrivit inițiativei lor.

„Diferența crucială dintre proiectul nostru și celelalte este că al nostru nu taxează decât pensia specială. Adică dacă cineva are și pensie contributivă, aia nu este taxată. Dintr-un total de 10 miliarde de lei care se dau pe pensii speciale putem economisi cam 6-7 miliarde de lei. Să nu facem proiecte doar de ochii lumii, adică un proiect care, de exemplu, nu ar privi militarii și magistrații înseamnă un proiect care nu ar privi 97% din pensiile speciale, adică hai să nu fim populiști”, îndeamnă deputatul USR Claudiu Năsui.

Și cei de la UDMR au propria viziune legată de pensiile speciale. Ei sunt cei mai generoși, dorind să impoziteze doar indemnizațiile de vârstă care depășesc salariul net al președintelui României. Astfel, pensiile speciale ar putea rămâne cu valori de peste 20.000 de lei.

În prezent, cea mai mare pensie de acest tip este de 77.000 de lei, iar ponderea acestora în bugetul statului este de peste 9 miliarde de lei. Pensiile militarilor și polițiștilor reprezintă peste 8 miliarde din această sumă.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere

Ioana Oprean

Publicat

în

Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]

Citește mai mult