Pensii 2022: Cum vă puteți completa stagiul de cotizare? După cât timp de neplată se reziliază contractul de asigurare socială?
Contractul de asigurare socială se poate încheia de către orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie.
CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea pensiilor. Tot sistemul de pensii publice va fi îmbunătățit
Contractul de asigurare socială se încheie, în formă scrisă, între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
CITEȘTE ȘI: Pensia anticipată 2022: Acte necesare, recalculare, cum se stabilește și modalități de plată
Contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.
Începând cu data de 1 aprilie 2018, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încheierii contractului de asigurare socială, în aceeaşi cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, respectiv 25%.
Plata contribuţiei de asigurări sociale se face lunar de către persoanele asigurate sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii cu care a fost încheiat contractul de asigurare socială.
CITEȘTE ȘI: Noutăți pensii: Apare un nou tip de pensie – pensia ocupațională
Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face şi anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
Termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Plata cu întârziere a contribuţiei de asigurări sociale generează obligaţia de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform reglementărilor legale în materie.
În cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive, contractul de asigurare socială se reziliază din iniţiativa casei teritoriale de pensii.
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din iniţiativa asiguratului, prin încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare socială.
CITEȘTE ȘI: Cum poți verifica online vechimea în muncă și contribuția pentru pensie
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială se modifică, din iniţiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.
Stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat şi plătit, conform legii, contribuţia de asigurări sociale, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.
Începând cu 1 ianuarie 2022:
- Venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.550 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată);
- Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 638 lei.
Valoarea punctului de pensie este de:
- 1.586 lei – începând cu 1 ianuarie 2022.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Crăciun și Revelion neobișnuit de cald în România: Prognoza meteo de la ANM confirmă una dintre cele mai blânde luni decembrie din ultimii ani
Crăciun și Revelion neobișnuit de cald în România: Prognoza meteo de la ANM confirmă una dintre cele mai blânde luni decembrie din ultimii ani Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza care cuprinde inclusiv intervalul de Crăciun și Revelion, iar vremea se anunță deosebit de caldă pentru data din calendar,deși inițial se vorbea de ger […]
Curtea Constituțională a amânat decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Când au stabilit următoarea dată
Curtea Constituțională a amânat decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Când au stabilit următoarea dată Hotărârea privind legea Guvernului Bolojan care prevede majorarea vârstei de pensionare pentru magistrați și reducerea pensiilor de serviciu a fost amânată de judecătorii CCR pentru data de duminică, 28 decembrie. În data de 5 decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi […]
Concedieri în trei oraşe mari din România: O companie din domeniul auto disponibilizează peste 600 de angajați
Concedieri în trei oraşe mari din România: O companie din domeniul auto disponibilizează peste 600 de angajați Zeci de mii de familii privesc cu îngrijorare finalul de an. România este lovită de un val de concedieri chiar înainte de Crăciun, atât în privat, cât și în sistemul de stat. O companie din domeniul auto, cu […]