Curier Județean

Penalităţi de întârziere derulate de Casa Naţională de Pensii Publice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Potrivit Ordinului 1252/2011 al preşedintelui CNPP, în cazul persoanelor fizice asigurate cu declaraţie/contract de asigurare socială sunt anulate penalităţile de întârziere, iar majorările de întârziere datorate în perioada 1 ianuarie 2006 – 30 iunie 2010 vor fi reduse cu 50 la sută, pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat restante la 31 august 2011. Potrivit CJP Alba, condiţia acordării acestor facilităţi este achitarea până la 31 decembrie 2011 a contribuţiei de asigurări sociale de stat restante la 31 august 2011 şi a dobânzilor aferente aşa cum sunt definite în ordinul amintit, la art. 3. Pentru a beneficia de aceste scutiri, se va depune o cerere la Casa Judeţeană de Pensii Alba, prin care se va solicita situaţia obligaţiilor de plată exigibile. Asiguraţii care nu reuşesc să îşi achite aceste datorii până la data de 31 decembrie 2011, au posibilitatea de a o face până la 30 iunie 2012, însă în acest caz vor beneficia doar de 50 la sută din facilităţile amintite mai sus. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult