Pelerinaj pentru Eminescu – ediţia a XVI-a
În anul împlinirii a 145 de ani de la participarea poetului naţional la Adunarea ASTRA de la Alba Iulia şi a 161 de ani de la naşterea „Luceafărului”, vineri, 14 ianuarie, va avea loc cea de-a XVI-a ediţie a manfestării culturale „Pelerinaj pentru Eminescu”. Acţiunea este organizată de ASTRA tineret şi ASTRA universitară din cadrul Despărţământului „Eugen Hulea” Alba Iulia, ne-a anunţat preşedintele executiv Gligor Udrea, director al Liceului de Muzică şi Arte Plastice.
Astfel, la ora 13.00, la Biserica „Bunavestire” din centrul municipiului, preotul Doru Gheaja va oficia un Te Deum, urmat de evocarea „Eminescu, simbol al culturii române”, prezentată de conf. univ. dr. Diana Câmpan (Universitatea „1 Decembrie 1918”). Manifestarea va continua cu un recital de poezie din creaţia elevei Iulia Todică (Cercul Astra „HCC” Alba Iulia) şi un microrecital de muzică pe versurile „Luceafărului”, susţinut de Corul „Augustin Bena” (dirijor prof. Daniela Rus) şi Corul „Flori de mai” dirijor (înv. Cristina Florea).
Apoi, la sala festivă a Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia va fi pusă în scenă o dramatizare după „Scrisoarea III”, interpretată de elevii Şcolii „Mihai Eminescu” Alba Iulia, coordonaţi de prof. Lucia Jimborean. Nu vor lipsi însă poeziile eminesciene şi un recital pe versuri de Mihai Eminescu susţinut de clasa de canto clasic a Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]