Pe 29 august, creștinătatea prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de doliu şi de post aspru
Pe 29 august, creștinătatea prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de doliu şi de post aspru
Astăzi, 29 august, creștinii ortodocși și catolici cinstesc tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, cel ce a anunţat venirea lui Hristos, propovăduind „vestea cea bună” a Întrupării Sale, este singurul sfânt căruia Biserica Ortodoxă Română i-a închinat o zi specială de post.
Citește și: Mesaje de Sfântul Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan. Urări de Sfântul Ioan
Sfântul Ioan, Înaintemergător al Domnului, a fost înaintea Mântuitorului Hristos atât în viaţă, cât şi în moarte. Astfel, a făcut cunoscută venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci se arătase în lume Mesia cel aşteptat. La fel cum Iisus Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergător al Domnului propovăduia în pustia Iordanului rugăciunea şi postul, pocăinţa sinceră şi mărturisirea greşelilor. „Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele mulţimii de iudei” (Matei 3;6). Acest botez, simbolizând şi consfinţind curăţia sufletească dobândită prin întoarcerea inimii către Dumnezeu, deschide şi pregăteşte calea Mântuitorului: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3;2).
Citește și: Mesaje de Sfantul Nicolae. Idei de felicitări de Sfântul Nicolae
Tot el vesteşte însă că „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3;11). Şi mărturiseşte că Acela este Mesia cel profeţit de toţi proorocii Legii Vechi, Iisus Hristos Domnul.
Galileea, condusă de regele Irod Antipa în vremea Prorocului Ioan Botezătorul
În vremea Sfântului Proroc Ioan, Galileea era condusă de Irod Antipa, care fiind căsătorit cu fiica emirului Arabiei, a îndepărtat-o pe aceasta şi s-a căsătorit cu soţia fratelui său Filip, Irodiada. Legătura se pare că dura încă de când fratele său, Filip, era în viaţă, făcându-se Irod „ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge” (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Ioan, după ce i-a înfruntat pe farisei şi pe cărturari, nu s-a sfiit să-l înfrunte şi pe rege, spunând că nu îi este îngăduit să ia pe femeia fratelui său.
Dată fiind influenţa Botezătorului asupra mulţimilor, Irod îi pune gând rău, mai ales că prorocul condamna în auzul tuturor legătura nelegiuită dintre el şi soţia fratelui său. Temându-se totuşi de furia pe care ar fi putut-o isca în rândul poporului uciderea lui, acesta se mulţumeşte să-l închidă pe Sfântul Ioan într-una din cetăţile lui.
Citește și: Mesaje de Sfântul Ion • Urări de Sfântul Ion • Felicitări de Sfântul Ion
În ziua aniversării sale, Irod dă o petrecere la care invită mulţi demnitari. După ce se ameţesc de vin, Irodiada o pune pe fiica ei, Salomeea, să danseze în faţa invitaţilor. Pentru spectacolul oferit de aceasta, Irod îi oferă un mare dar: să-şi aleagă până la jumătate din împărăţie. La sugestia mamei sale ea refuză însă averile şi cere să i se dea pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. În miezul nopţii, regele porunceşte tăierea capului Sfântului Ioan, care i-a fost adus pe o tipsie lui Irod cu sângele care încă mai picura.
După această crimă, Irod a suferit o înfrângere într-un conflict cu arabii şi a pierdut conducerea regatului, fiind trimis în surghiun, în Spania, împreună cu Irodiada şi fiica acesteia, unde au avut un sfârşit pe măsura faptelor lor. Mai întâi Salomeea şi-a pierdut viaţa, fiind decapitată prin strângerea gheţii în jurul capului, după ce a încercat să traverseze un râu îngheţat, iar gheaţa s-a rupt. Capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, aşa cum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă.
Citește și: Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște • SMS de Paște
Despre Irod şi Irodiada se spune că au pierit cu zgomot, căci i-a înghiţit pământul de vii.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a sfârşit muceniceşte, plătind cu viaţa curajul de a fi incriminat păcatele contemporanilor săi. Sfântul Proroc Ioan a avut tăria de a condamna fariseismul şi împietrirea inimii, propovăduind în schimb întoarcerea sinceră către Dumnezeu şi către sine, în pocăinţă şi curăţie sufletească.
Tradiții din popor în ziua de 29 august – Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Legenda spune că, de teamă să nu păcătuiască, Sfântul Ioan și-a tăiat singur capul și și-a pus în loc un cap de oaie, deoarece o femeie frumoasă se îndrăgostise de el, arată Muzeul Țăranului Român, citând din cartea Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești (2016):
Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite prin SMS de Crăciun celor dragi
În această zi nu este permis să se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, și nici nu se lucrează cu obiecte ascuțite, mai ales cei care se ocupă cu prelucrarea lemnului se abțin să lucreze, deoarece ar trebui să mânuiască joagăre, topoare, securi, barde, fierăstraie etc.; nu se toacă și nu se mănâncă varză, pentru că „sfântul de șapte ori i s-a tăiat capul ca pe varză și iarăși a înviat”; de asemenea, nu se consumă mere, pere, nuci, usturoi, adică orice fructe sau legume care au formă rotundă; pedeapsa pentru cei care încalcă interdicția este posibila îmbolnăvire de friguri și alte boli; nu se bea vin roșu și nu se mănâncă legume de culoare roșie, care amintesc de culoarea sângelui; se postește pentru vindecarea de boli, dar se postește de către tot creștinul indiferent în ce zi ar cădea; femeile chefuiesc fără bărbați, considerând că astăzi este „ziua în care sunt la fel de mari ca și ei”. În această zi, să nu se taie nimic, fiind pericol de îmbolnăvire de friguri pentru cel care o face.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun