PDL Aiud este adeptul echilibrului în ceea ce priveşte numele dat Parcului Municipal
Biroul Permanent Local al PDL Aiud a analizat iniţiativa consilierilor locali UDMR cu privire la atribuirea numelui unei personalităţi, singurului parc din municipiu. În consecinţă, BPL PDL Aiud şi-a mandatat consilierii locali să propună colegilor, consilieri ai celorlalte partide politice, o consultare publică transparentă şi relevantă cu privire la iniţiativa UDMR. Mai mult, Biroul Permanent atrage atenţia că aiudenii sunt acum în perioada concediilor, motiv pentru care solicită amânarea votului asupra iniţiativei până când aceştia se pot pronunţa cu adevărat.
Nu în ultimul rând, BPL PDL Aiud consideră că modelul multiculturalismului manifestat în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, prin însăşi denumirea sa, poate fi adoptat cu succes şi la Aiud. Precizăm că instituţia de învăţământ preia numele a două personalităţi reprezentative: Victor Babeş şi Janos Bolyai. Reiterăm însă că decizia trebuie acceptată de locuitorii oraşului. La urma urmei, cu ce ne-ar fi de folos dacă, pentru toţi aceştia, numele pe care l-am da nu ar reprezenta nimic? Considerăm că, pentru binele oraşului Aiud, importantă nu este lupta politică pentru atribuirea unui nume Parcului Municipal, ci tot ceea ce urmează după aprobarea unei astfel de iniţiative: interiorizarea, de către aiudeni, a simbolisticii numelui.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]
Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]