Paul Ciucă a demisionat de la Dalia Sport Daia Română (Liga a IV-a) *Antrenorul a invocat neînţelegerile cu preşedintele Gheorghe Stoia
Paul Ciucă (32 de ani), cel mai longeviv antrenor din judeţul Alba şi-a dat demisia din funcţia de „principal” al echipei Dalia Sport Daia Română! Invocând neînţelegeri în colaborarea cu preşedintele Gheorghe Stoia, Ciucă a renunţat la funcţie după partida din etapa precedentă cu Viitorul Sântimbru, câştigată cu 2-1 în deplasare, în care a marcat golul victoriei. Tehnicianul este şi al doilea golgheter al dăienilor în această ediţie, cu 4 reuşite, după Lenghel – 9 goluri.
Paul Ciucă se desparte de Dalia Sport Daia Română, după 7 ani şi jumătate, acesta înfiinţând această echipă împreună cu Gheorghe Stoia în 2005, ulterior proiectului ambiţios alăturându-se şi primăria din localitate. „Le mulţumesc jucătorilor, oamenilor inimoşi, publicului extraordinar şi nu în ultimul rând primarului Visarion Hăprian pentru susţinerea financiară, dar şi pentru faptul că a insistat până în ultimul moment să mă răzgândesc. Renunţ în primul rând din pricina neînţelegerilor cu preşedintele Gheorghe Stoia, dar îi mulţumesc şi lui pentru partea bună din activitatea comună„, a afirmat Ciucă.
*Despărţire cu ironie
Paul Ciucă a ţinut să-şi marcheze despărţirea de echipa al cărui simbol este de ani buni într-un mod original, cu o ironie directă, ce-l atacă pe fostul său colaborator, o declaraţie cu o tentă de hazliu, pe care o prezentăm mai jos.
„E greu la deal cu căruţa plină şi cu roţile înfrânate
Şi pe deasupra, cărutaşul „ameţit” mai dă şi cu biciul
Să rătăceşti drumul spre casă
Oricât de sufletist ar fi, „boul” nu mai rabdă şi rupe jugul”
În ultima etapă a turului, duminică, Dalia Sport (locul 4) întâlneşte pe propriul teren pe Cuprirom Abrud, clasată pe poziţia secundă. Runda a 14-a a Ligii a IV-a a fost una fatală pentru trei antrenori din judeţ, Emil Ţimpea înlocuit la CSO Cugir de Alexandru Kilin, Marius Căluşer ce a demisionat de la Olimpia Aiud după eşecul în derby-ul local cu Metalul Aiud şi Paul Ciucă ce a renunţat la Dalia Sport Daia Română. „Nu vreau să comentez prea mult această situaţie. Am colaborat foarte bine atâţia ani şi pentru o greşeală nu vreau să afectez o relaţie. Nu merită să stricăm ce am făcut bun împreună„, a declarat preşedintele Gheorghe Stoia, care a mai menţionat faptul că la partida de duminică interimatul va fi asigurat de unii dintre jucătorii din lot. Se pare că, la mijloc şunt şi alte lucruri neplăcute ce s-au petrecut în ultima perioadă în ograda Daliei Sport.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]
12-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică valabilă de joi, 12 noiembrie, ora 12:00, până sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12:00. În urma precipitațiilor prognozate și a propagării viiturilor, se pot produce […]
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată Viitorii părinți primesc o nouă garanție legală în maternitățile din România. Femeile însărcinate vor putea avea alături persoana aleasă de ele pe tot parcursul travaliului și al nașterii, iar spitalele nu vor mai putea […]
