Actualitate

Patru traficanţi de droguri din Alba au primit mandate de arestare preventivă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Doi dintre aceştia au fost prinşi în flagrant pe DN 7, în zona Vinţu de Jos   

Mănescu Ovidiu Daniel (24 de ani) şi Ruja Dumitru Ioan (30 de ani) au fost prinşi în flagrant de poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi procurori D.I.I.C.O.T. în timp ce încercau să vândă, week-end-ul trecut, circa 700 grame rezină de cannabis (7 plăci) în parcarea unui motel de pe DN 7. Mănescu Ovidiu este suspectat că a primit, în luna august a.c., de la fratele său din Spania, un pachet ce conţinea aproximativ un kilogram haşiş şi circa 10 grame cocaină. Pachetul a fost transmis prin intermediul lui Nergheş Silviu Florin (22 de ani). După ce a intrat în posesia drogurilor, Mănescu Ovidiu este bănuit că a valorificat circa 100 grame haşiş prin intermediul lui Mănescu Nicolae, la începutul lunii septembrie. Acesta din urmă este suspectat că a mai intermediat pentru Mănescu Ovidiu vânzarea unor cantităţi mai mici de rezină de cannabis către diferite persoane din judeţul Alba. Ulterior, la data de 15 septembrie a.c., Ruja Dumitru împreună cu Mănescu Ovidiu şi Nergheş Silviu, au oferit spre vânzare 700 grame haşiş şi 7 grame cocaină. Vânzarea efectivă urma să aibă loc la data de 30 septembrie a.c., moment în care au fost prinşi în flagrant de poliţişti.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Mănescu Ovidiu-Daniel, Nergheş Silviu-Florin, şi Ruja Dumitru-Ioan. Valoarea drogurilor traficate de cei în cauză este de aproximativ 12.000 de Euro. De la aceştia au fost confiscate un kilogram şi jumătate de haşiş şi 10 grame de cocaină. Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul SCCO Hunedoara. La solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.T. instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Mănescu Ovidiu-Daniel, Nergheş Silviu-Florin şi Ruja Dumitru-Ioan şi arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Mănescu Nicolae, plecat în Spania. Cei patru membri ai grupării aduceau droguri din Spania, în localitatea Vinţu de Jos, pentru a le vinde ulterior, în judeţele Alba şi Hunedoara. Aceştia fac parte dintr-o grupare de traficanţi de droguri, care acţionează pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara, încă din 2010.(N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult