Patru tineri petrecăreți din Sebeş amendați de jandarmi pentru că deranjau vecinii
Patru tineri din Sebeș au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi pentru că au consumat alcool pe stradă şi au deranjat liniştea locatarilor din imobilele învecinate.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Jude’ean Alba “]n urma unei sesizări, marţi, 12 martie a.c., în jurul orei 01.00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă în cartierul Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeş şi, în spatele blocului 188, a identificat 4 tineri care consumau alcool, discutau zgomotos şi deranjau liniştea publică. Cei patru au fost identificaţi ca fiind D.Costinel ( 21 de ani), A. Nicolae (20 de ani), D.Andrei ( 22 de ani) şi E.Vlad (22 de ani) şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1200 de lei.
Având în vedere că odată cu creşterea temperaturilor creşte şi incidenţa acestor fapte atragem atenţia că, nu de puţine ori, rumoarea provocată de grupurile de tineri care staţionează în imediata apropiere a spaţiilor de locuit a dus la apariţia unor situaţii conflictuale, uneori chiar de natură penală, sancţionabile cu închisoarea. Prin urmare, pentru a preveni apariţia unor incidente le indicăm cetăţenilor ca, pentru petrecerea timpului liber, să apeleze la spaţiile de divertisment special destinate ( localuri, terase, etc.) şi reamintim că locatarii ansamblurilor de locuit au obligaţia de a-şi respecta vecinii şi, totodată, de a dovadă de un comportament civic şi moral responsabil.
Totodată, facem apel la cetăţeni să semnaleze prompt la 112 orice încălcare a normelor de convieţuire socială şi să coopereze cu forţele de ordine care acţionează la faţa locului, în vederea tragerii la răspundere a celor vinovaţi.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
