Curier Județean

Patru mașini din Sebeș, sparte de același hoț, care a cauzat un prejudiciu de peste 15.000 de lei/ Obiectele luate

Ioana Oprean

Publicat

în

Tot în cadrul acţiunii ce a avut loc vineri, 2 noiembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au identificat pe un tânăr de 22 de ani, din Călan, judeţul Hunedoara, ca persoană bănuită de săvârşirea a 4 infracțiuni de furt din autoturisme parcate pe raza municipiului Sebeş.

Petrecerea Divorțaților

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în perioada 02 mai – 13 iunie 2018, a spart geamurile sau a forţat portiere unor autoturisme parcate pe diverse străzi din municipiul Sebeş şi a sustras genţi, telefoane, bani şi documente, cauzând un prejudiciu total de 15.000 de lei.

Cu ocazia activităţilor de cercetare, poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul, în proporție de 75%.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat dar şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale şi recuperarea integrală a prejudiciului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult