Ştirea zilei

Patru firme în cursa pentru concesionarea Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos: Contractul vizat depăşeşte 13 milioane euro

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul procedurii de achiziţie publică privind concensionarea Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos, cea mai mare investiţie de acest tip din Transilvania. Documentaţia de concesionare a fost lansată în SEAP, în luna aprilie 2020, şi are o valoare estimată de 63.518.681 de lei, respectiv circa 13,1 milioane de euro. Cei patru ofertanţi sunt Supercom SA Bucureşti, Girexim Uiversal SA Piteşti, Asocierea RER Vest SA Timişoara (lider) cu Retin Ecologic Service şi Asocierea Polaris Mediu SRL Târgu Jiu (lider) cu Polaris M. Holding SRL Constanţa.

Suma estimată a constractuluieste mai mică cu aproximativ 3 milioane de euro faţă de precedentele două licitaţii, care nu au fost finalizate. În septembrie 2019, Consiliul Judeţean a decis anularea precedentei achiziţii după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis în parte contestaţiile depuse de doi dintre operatorii care au participat la precedenta procedura de achiziţie publică. Potrivit noii proceduri, contractul va fi încheiat pe o durată de 6 ani. Operatorul ar urma să administreze Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos şi staţiile de transfer de la Blaj şi Tărtăria, dar şi procesul de transport a deşeurilor de la staţiile de transfer la centrul de la Galda de Jos. Instalaţiile au fost finalizate încă din 2017, însă sunt nefolosite datorită imposibilităţii concesionării acestora către un opreator privat.

Potrivit caietului de sarcini, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba este implementat în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”, finanţat prin POS Mediu şi a proiectului „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”, finanţat prin POIM. Astfel, Consiliul Judeţean Alba organizează procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de delegare prin concesiune a gestiunii operării instalaţiilor de gestionare a deşeurilor realizate prin proiect.

Potrivit documentaţiei, infrastructura de deşeuri din judeţul Alba este compusă din:

1. Instalaţii noi realizate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba” şi proiectul „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Alba”: – Centru de Management Integrat al Deşeurilor, Galda de Jos – compus din depozit ecologic (capacitate 543.000 mc), staţie de sortare (capacitate 42.213 to/an) şi staţie de tratare mecano-biologică simplă (capacitate 85.566 to/an) – Staţia de transfer deşeuri Blaj (capacitate 15.000 to/an) – Staţia de transfer deşeuri Tărtăria (capacitate 33.044 to/an)

2. Instalaţii existente realizate de către unele unităţi adminstrativ teritoriale: – Staţia de sortare Aiud (investiţie PHARE) – Staţia de sortare Zlatna (Program pilot pentru reabilitarea zonelor fierbinţi, Zlatna şi Copşa Mică) – Staţia de transfer Abrud (investiţie PHARE) – Staţia de sortare Baia de Arieş (investiţie PHARE). Valoarea totală a proiectului implementat în perioada 2013 – 2017 a fost de peste 212 milioane de lei, fără TVA.

În vederea implementării Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, judeţul Alba a fost împărţit în 4 zone de colectare, zonele 1 şi 4 fiind la rândul lor împărţite în sub-zone:

Zona 1 Sub-zona 1.1: Alba Iulia, Teiuş. Berghin, Ciugud, Cricău, Ighiu, Întregalde, Mihalţ, Ohaba, Sântimbru, Stremţ; Sub-zona 1.2: Aiud, Livezile, Lopadea Nouă, Mirăslău, Ponor, Rădeşti, Rimetea, Rîmeţ; Sub-zona 1.3: Ocna Mureş, Fărău, Hopârta, Lunca Mureşului, Noşlac, Unirea.

Zona 2 Sebeş, Cugir, Blandiana, Ceru Băcăinţi, Câlnic, Cut, Daia Română, Doştat, Gârbova, Pianu, Săliştea, Săsciori, Şibot, Şpring, Şugag, Vinţu de Jos

Zona 3 Sub-zona 3.1: Zlatna, Almaşu Mare, Meteş; Sub-zona 3.2: Abrud, Bucium, Ciuruleasa, Mogoş, Roşia Montană; Sub-zona 3.3: Câmpeni, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Horea, Gârda de Sus, Poiana Vadului, Scărişoara, Sohodol, Vadu Moţilor, Vidra: Sub-zona 3.4: Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Poşaga, Sălciua

Zona 4 Blaj, Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Roşia de Secaş, Sâncel, Şona, Valea Lungă.

Serviciile de colectare şi transport a deşeurilor în zonele 1, 2 şi 4 au fost concesionate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ”Salubris Alba” şi ar urma să intre în vigoare în momentul în care este finalizată procedura de concesionare a CMID Galda de Jos. Pentru zona 3, nu a fost demarată, încă, achiziţia care ar urma să identifice un operator care să colecteze deşeurile din localităţile componente.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală Un vârstnic de 65 de ani, din Albac, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | După ce în această iarnă 50.000 de familii din Apuseni au rămas fără curent, electricienii ,,își fac vara sanie”: Intervenție de toaletare a vegetației în preajma liniilor de electricitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

După ce în această iarnă 50.000 de familii din Apuseni au rămas fără curent, electricienii ,,își fac vara sanie”: Intervenție de toaletare a vegetației în preajma liniilor de electricitate O acțiune de amploare pentru toaletarea vegetației din proximitatea liniilor electrice are loc astăzi, 5 august 2026, în județul Alba. Intervențiile de astăzi au loc pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Mesaj emoționant de mulțumire de la familia din Dolj, salvată de jandarmii montani din Șugag, după ce s-au rătăcit și rămas blocați pe un drum forestier: ,,Doi oameni pe care îi vom purta mereu în suflet”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaj emoționant de mulțumire de la familia din Dolj, salvată de jandarmii montani din Șugag, după ce s-au rătăcit și rămas blocați pe un drum forestier: ,,Doi oameni pe care îi vom purta mereu în suflet” Familia din Dolj care a fost salvată în noaptea de duminică spre luni de jandarmii montani Șugag, după ce […]

Citește mai mult