Ştirea zilei

Patronul fostului club “Habitat” şi încă un inculpat, condamnaţi la închisoare cu executare pentru deținere și vânzare de droguri de risc

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dosarul de trafic de droguri de la clubul din Șanțurile Cetății Alba Iulia. Patronul fostului club “Habitat” şi încă un inculpat, condamnaţi la închisoare cu executare

Petrecerea Divorțaților

Doi tineri din Alba Iulia, judecați pentru infracțiuni din domeniul traficului de droguri au fost condamnați, în primă instanță, la închisoare cu executare. Decizia a fost pronunțată în 20 septembrie 2017 și are legătură cu dosarul de trafic de droguri de la fostul club “Habitat” din Alba Iulia, în prezent “Studio”. Patru bărbați au fost reținuți de către procurori DIICOT Alba Iulia și, ulterior, arestați preventiv, în octombrie 2015 pentru trafic cu cannabis.

Doi dintre aceștia (Boar Marin și Pleșa Silviu) au recunoscut faptele, au ajuns în instanță cu acord de recunoaștere a vinovăției și au primit închisoare cu suspendare. Ceilalți doi, Mârza Mihai Alexandru (proprietarul clubului) și Coman Matei au ales să nu recunoască acuzațiile și acum au primit prima pedeapsă.

Potrivit deciziei Tribunalului, Mârza Mihai a fost condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare cu executare, iar Coman Matei a primit 1 an și 4 luni de închisoare, tot în regim de detenție. Primul inculpat este acuzat de deținere, vânzare și oferire de droguri de risc, respectiv deținere de droguri de risc pentru consum propriu, iar al doilea este judecat pentru deținere și vânzare de droguri de risc. În sarcina lui Mârza Mihai Alexandru au fost reținute un număr de 159 de acte materiale, iar pentru Coman Matei – 115 acte materiale.

Fiecare act material reprezintă o acțiune de deținere, respectiv vânzare de droguri. Clubul “Habitat” din șanțul de sud al Cetății Alba Carolina a fost timp de mai mulți ani un loc unde se consumau frecvent droguri, în special cannabis. Instanța de la Tribunalul Alba a mai decis să confiște de la cei doi inculpați mai multe obiecte descoperite la percheziții: un cântar electronic, un dispozitiv de mărunţit, tip grinder şi un dispozitiv pentru fumat, tip bonc, din sticlă, toate găsite la Mârza Mihai și un dispozitiv de mărunţit, tip grinder ridicat de la Coman Matei. De asemenea, de la Mârza s-a mai dispus confiscarea sumei de 7.550 de lei, iar de la Coman – 5.750 lei.

”Dispune confiscarea cantităţii de 98,7 g. cannabis şi a cantităţii de 1,3 g. cannabis în amestec cu tutun, ambele rămase după efectuarea analizelor de laborator. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţi şi în baza art. 5 alin. 5 din aceeaşi lege aduce la cunoştinţa acestora că probele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, a profilului genetic. Dispune comunicarea prezentei sentinţe la Agenţia Naţională Antidrog”, se mai susține în dispozitivul deciziei de la Tribunalul Alba. În plus, fiecare trebuie să plătească cheltuieli de judecată de 11.720 de lei.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult