Partidul Național Liberal se implică în rezovarea problemelor din sistemul de educație
Una dintre problemele existente în sistemul de educație din România din ultimii ani a fost acordarea subvenției de bază pentru școlile particulare şi confesionale de la bugetul de stat, la fel ca și pentru învăţământul preuniversitar obligatoriu de stat.
Partidul Național Liberal s-a implicat direct în rezolvarea acestei probleme, urmărind constant aplicarea Legii Educației Naționale, iar ca urmare, astăzi legea se aplică și în această privință, deoarece actualul guvern a adoptat în 2 martie o Hotărâre de Guvern în acest sens. În demersurile pe care le-a făcut în perioada 2012 – 2016, Partidul Național Liberal a avut în vedere faptul că, în conformitate cu art. 32 din Constituţia României, tuturor cetățenilor români li se asigură “dreptul la învățătură”, iar Legea Educației Naționale prevede că „statul român asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învățământ fără nicio formă de discriminare”. Parlametarii PNL au avut, de-a lungul ultimilor 4 ani, diverse acțiuni în direcția rezolvării problemei: a fost reclamată la CNCD discriminarea elevilor care învață într-o școală privată sau confesională, a fost susţinut în Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor şi în plenul Parlamentului un proiect de lege pentru a nu proroga termenul de aplicare a legii, s-au purtat discuții cu reprezentanți ai MECȘ etc.
Din fericire demersurile au fost, înt-un final, încununate de succes și astfel au fost elaborate normele metodologice de acordare a costurilor standard per elev/preşcolar, iar finanţarea de bază va fi asigurată de la bugetul de stat, din sumele defalcate din TVA prin bugetele locale, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat particular şi confesional. Ca urmare, elevii din județul Alba care studiază în unități de învățământ particulare sau confesionale, alături de cei circa 60.000 de colegi de-ai lor din toată țara, vor fi beneficiari ai acestor prevederi.
Partidul Național Liberal va urmări și în continuare evoluțiile din sistemul de educație și se va implica în mod constant în rezolvarea oricăror probleme din cadrul acestui domeniu.
Prof. dr. Adrian SIMION,
Vicepreședinte PNL Alba Iulia,
Președinte al Comisiei Naționale de Educație a TNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
