Partidul Conservator – alături de mame
Partidul Conservator a înregistrat în ultimele 24 de ore sute de solicitări ale mamelor din România care vor să acţioneze în instanţă Guvernul pentru intenţia de a reduce perioada de creştere a copilului. Cererile mămicilor vin după ce Partidul Conservator a decis să le reprezinte pe acestea în instanţă fără a avea pretenţii financiare, prin intermediul avocaţilor PC, fiind astfel susţinute mame obligate de guvernanţi să se despartă de copii mai devreme cu un an. Indiscutabil, o astfel de decizie ar fi o lovitură fatală pentru familiile din România. În acest moment, aproape întreaga echipă a PC centralizează solicitările mămicilor afectate de viitoarea decizie a Ministerului Muncii, pentru a iniţia o acţiune comună a acestora în vederea păstrării drepturilor câştigate prin muncă de mamele din România. Persoanele care doresc să ia legătura cu specialişti ai Partidului Conservator în vederea unei eventuale reprezentări în instanţă pot să apeleze la telefonul 0258-731440, între orele 8.00 -14.00.
ing. Gheorghe FENEŞER, preşedintele Partidului Conservator,
Filiala Judeţeană Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]