Parteneriat între ANOFM şi Inspecţia Muncii
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a semnat un parteneriat cu Inspecţia Muncii şi potrivit preşedintelui ANOFM, Rodica Andronescu, prin această colaborare se urmăreşte atingerea mai multor obiective. Este vorba despre informarea reciprocă a partenerilor, precum şi de derularea unor controale mixte în vederea identificării cazurilor în care există dublă finanţare – muncitorul încasează indemnizaţie de şomaj, dar şi lucrează, la negru. De asemenea, se doreşte informarea tinerilor, astfel încât aceştia să cunoască legislaţia în domeniul muncii – cu privire la indemnizaţia de şomaj, formarea profersională etc. „Am propus Ministerului Educaţiei, în cadrul parteneriatului pe care l-am semnat cu această instituţie, derularea unui curs opţional prin care elevii să fie informaţi cu privire la drepturile lor şi la asumarea obligaţiilor prevăzute în contractul de muncă”, a precizat Rodica Andronescu, preşedintele ANOFM. Un alt obiectiv al parteneriatului ANOFM – Inspecţia Muncii îl reprezintă campania de informare care are ca temă munca la negru, la care iau parte reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii şi ai ANOFM. La nivel local, în Alba, vor avea loc întâlniri cu angajatorii şi cu persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, nu doar cu şomeri, ci şi cu cei care vor să-şi schimbe locul de muncă. Parteneriatul mai vizează actualizarea Revisal, eficientizarea lui, astfel încât, spre exemplu, situaţia unui salariat dintr-un judeţ să poată fi urmărită de un inspector din alt judeţ. „De luna viitoare, echipele mixte ale ANOFM şi Inspecţiei Muncii vor demara controalele, astfel încât să descurajăm munca fără forme legale”, a spus preşedintele ANOFM, Rodica Andronescu. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]