Parc fotovoltaic pe o suprafață de 14.500 de metri pătrați, în Municipiul Blaj: A doua licitație, lansată în SEAP
Parc fotovoltaic pe o suprafață de 14.500 de metri pătrați, în Municipiul Blaj: A doua licitație, lansată în SEAP
Primăria Municipiului Blaj a lansat, pentru a doua oară, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația pentru lucrări, proiectare și executare, în cadrul proiectului „Crearea unei facilități de producție energie electrică din SER pentru consumul propriu al UAT Blaj”. Valoarea totală a investiției este de 4.773.537,56 de lei, fără TVA.
Obiectivul general al investiției este realizarea și punerea în funcțiune a unei instalații noi de producere a energiei electrice din surse solare, o centrală bazată pe panouri fotovoltaice.
Rezultatul așteptat în urma îndeplinirii obiectivului general al proiectului este realizarea și punerea în funcțiune a unei capacități nou instalate de producere a energiei din surse solar
de 995.8 kW.
Un prim obiectiv specific al investiției este producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu al UAT Municipiul BLAJ din județul ALBA.
Producția centralei fotovoltaice va fi folosită integral pentru consumul propriu al UAT Municipiul BLAJ.
Producția anuală de energie electrică din surse regenerabile de energie ce va fi realizată ca urmare a implementării prezentei investiții va fi de 1.213.076.39 kWh/an, în primul an de funcționare ai centralei fotovaltaice.
Un al doilea obiectiv specific al investiției este acoperirea unei părți din consumul propriu anual înregistrat la sediul din BLAJ al beneficiarului UAT BLAJ din producția proprie de energie electrică din surse regenerabile realizată ca urmare a acestei investiții.
Ca urmare a realizării acestui obiectiv, se va realiza acoperirea a aproximativ 78.0 % din consumul propriu anual înregistrat la sediul din BLAJ al beneficiarului UAT BLAJ din producția proprie de energie electrică din surse regenerabile realizată ca urmare a acestei investiții.
Un al treilea obiectiv specific este reducerea poluării cauzate de instalațiile aparținând beneficiarului UAT BLAJ. Ca urmare a realizării investiției, se va înregistra o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 1048.83 echivalent tone CO2 în primul an de funcționare a centralei fotovaltaice.
Investiția va fi realizată la locatia din municipiul Blaj, strada Gheorghe Baritiu, nr. 42A , jud Alba apartinand UAT Municipiul BLAJ. Terenul pe care se va realiza investiția se află în intravilan, UAT Municipiul Blaj a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin efectul legii conform celor înscrise în cartea funciară.
Suprafața propusa pentru realizarea investiției este de 34500 mp. Investiția se va realiza pe o suprafață totală de aproximativ 14.500 m2.
Din suprafața totală de 34500 m2, suprafața utilă pentru sistemul fotovoltaic de 995.8 kW este de 14500 m2.
Regimul de funcţionare al instalaţiilor din cadrul UAT Municipiul BLAJ este permanent: 365 zile/an, 24 ore/zi.
Perioada de operare va fi de 25 ani, vor fi folosite panouri fotovoltaice cu o durată de viață de 25 de ani și invertoare cu durată de viață de 20 de ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

