Panouri fotovoltaice pentru 15 gospodării izolate din Baia de Arieș! Proiectul „verde” de peste 300 000 de lei a fost lansat în SEAP
Un număr de 15 gospodării izolate și neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice din Baia de Arieș vor beneficia de panouri fotovoltaice, ca parte a unui proiect lansat recent de Primăria orașului în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Astfel, potrivit documentului, obiectivul contractului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuințele situate la cel puțin de 2 km față de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice și prin reducerea utilizării combustibililor convenționali.
Principalele activitati ce urmeaza a fi prestate se refera la instalarea unui sistem fotovoltaic de cel puțin 1 kwp, având ca parti principale componente: – panou fotovoltaic;
– încărcător; – baterii (acumulatori);
– invertor; – materiale conexiuni și siguranțe;
– modul înregistrare – stocare date și comunicație a acestora;
– structura de montaj a sistemului;
– tablou electric de curent continuu-alternativ.
Ofertanții vor prezenta planul cu masurile privind protecția mediului care vă cuprinde:
-Măsurile adoptate pentru controlul zgomotului și vibrațiilor;
-Măsurile pentru reducerea prafului;â
-Managementul deșeurilor;
-Măsurile de combatere a poluării accidentale a emisarului datorate antreprenorului;
-Măsurile adoptate în cazul producerii unor avarii la rețelele existente în zona șantierului datorate executării lucrărilor;
-Managementul deșeurilor inerte.
De asemenea, obiectivul urmărește execuția lucrărilor de instalații electrice interioare și exterioare din imobil, conform antemăsurătorii efectuate.Ofertanții vor prezenta un memoriu prin care vor explicita modul în care vor executa lucrările de instalații electrice interioare și exterioare.
Proiectul este estimat la suma de 315 126 lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 15.02.2021.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
