Actualitate

Pacienţii vor fi întrebaţi, printr-un SMS, cum au fost trataţi în spital şi dacă li s-a cerut şpagă

Ioana Oprean

Publicat

în

Pacienţii vor fi întrebaţi, printr-un SMS, cum au fost trataţi în spital, dar şi dacă li s-a cerut şpagă pentru serviciile de care au beneficiat.

Petrecerea Divorțaților

spital-modernMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că un nou sistem de feedback va funcţiona în toate instituțiile spitalicești, înainte de finalul mandatului său. În acest moment proiectul pilot a fost implementat în cinci unităţi sanitare din ţară.

„Noul mecanism de feedback este foarte simplu. Atunci când pleci de la spital, primești un sms cu câteva întrebări, întrebări la care poți să răspunzi prin sms sau online. Întrebările vor fi sub 10 și vor cuprinde elementele esențiale din care să putem extrage satisfacția reală a pacienților”, declară Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

La întrebarea dacă pacienții vor fi întrebaţi şi de şpagă, ministrul Sănătății a spus că „unele întrebări țin de integritatea personalului”.

„Eu nu am dat niciodata bani pentru servicii medicale în spitale. Aș reaminti însă că orice condiționare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă”, precizează Vlad Voiculescu, citat de Digi24.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii de 2.300 sau 4.500 de lei după 40 de ani de muncă? Ce arată calculele pentru românii plătiți cu salariul minim și cel mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii de 2.300 sau 4.500 de lei după 40 de ani de muncă? Ce arată calculele pentru românii plătiți cu salariul minim și cel mediu Cât vor încasa la pensie românii care au muncit o viață întreagă pe salariul minim sau pe cel mediu? Diferențele pot ajunge la peste 2.000 de lei lunar, potrivit estimărilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte femei din România sunt încadrate drept casnice: Muncesc acasă, dar fără salariu

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte femei din România sunt încadrate drept casnice: Muncesc acasă, dar fără salariu Pentru multe femei din România, revenirea pe piața muncii nu depinde doar de găsirea unui loc de muncă, ci și de posibilitatea de a-și permite să lucreze. Când salariul abia acoperă costurile cu creșa, transportul și îngrijirea copilului, angajarea devine o decizie […]

Citește mai mult

Actualitate

2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele

Ioana Oprean

Publicat

în

2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele Românii nu trebuie să se aștepte la o relaxare anul viitor, ci la un 2027 de austeritate, care ar putea fi chiar mai greu de suportat decât cel actual, avertizează consultantul […]

Citește mai mult