Actualitate

Pacienții cu ficat gras sunt mult mai expuși la infectarea cu COVID-19: STUDIU

Ioana Oprean

Publicat

în

Oameni care suferă de steatohepatită nealcoolică, sau ficat gras non-alcoolic, pe înțelesul tuturor, dezvoltă forme grave de CODIS-19. Un studiu realizat în Spania spune că afecţiunea este o adevărată poartă de intrare pentru coronavirus, mai ales dacă pacientul suferă de obezitate, informează Mediafax.

Analizele realizate de mai mulţi cercetători intenaţionali au fost coordonate de Laboratorul de Medicină Moleculară de la Universitatea din Santiago de Compostela.

S-a descoperit că acolo unde steatohepatita nealcoolică, adică ficatul gras non-alcoolic, este asociată de obezitate se vede o reacţie mai mare între enzima ACE2 şi Tmprss2, o moleculă care permite uniunea dintre membrana virusului şi celulă.

Cel puţin 80% din pacienţii cu forme grave de COVID-19 din Spania suferă de obezitate şi printre simptomele cele mai întâlnite se numără şi insuficienţa hepatică.

Studiile medicilor spanioli arată în acelaşi timp că virusul nu are aceeaşi posibilitate de a îmbolnăvi persoanele care suferă de steatoză, chiar dacă prezintă şi obezitate sau diabet de tip 2.

„Descoperirile noastre sugerează că bărbaţii obezi, afectaţi de o boală hepatică prin acumulare de grăsime şi dacă aceasta este avansată prezintă simptomer grave de COVID, pentru că au o activitate crescută a uneia dintre moleculele absolut indispensabile pentru ca virusul să intre.

Se explică astfel de ce bărbaţii obezi cu acumulare de grăsime la ficat au simptome mai grave de COVID-19, în comparaţie cu femeile care au o stimulare mai mică a acestui receptor numit ACE2 şi cu cei care nu au această afecţiune hepatică. Este adevărat că acum este doar o posibilitate, dar putem să ne gândim că acest grup de pacienţi cu boli prin acumulare de grăsime, în formă avansată… Este important de spus asta. Deci nu toţi. De ce să nu fie acest grup prioritar pentru vaccinuri atunci când vor fi gata?”, spune dr. Javier Crespo, preşedintele Societăţii Spaniole de Patologie Digestivă.

Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Journal of Hepatology şi vizează aproape 2 miliarde de oameni din lume.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult