(P) Creşterea economică a României trebuie să se regăsească în buzunarele românilor!
Guvernul tehnocrat Cioloș-PNL economiseşte milioane de euro, lăsând mulți români să se lupte cu sărăcia!
Românii merită locuri de muncă bine plătite, nu salarii de mizerie! Acesta este principiul de la care porneşte programul de guvernare propus românilor de Partidul Social Democrat. Deși România are una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, aproape 5 milioane de români (potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică) sunt lăsaţi să se lupte zilnic cu sărăcia.
Premierul Dacian Julien Cioloş şi tehnocraţii săi demonstrează că nu le pasă de soarta şi traiul greu al românilor simpli, iar la finalul anului păstrează în conturi sute de milioane de lei. Se zgârcesc şi nu vor să mărească salariile medicilor şi profesorilor, nu se gândesc nici măcar să mai pună câţiva lei la pensiile mici ale bunicilor noştri şi anunţă cu mândrie că NU VOR MĂRI SALARIUL MINIM PE ECONOMIE.
Ne întrebăm: ce se va întâmpla cu acele multe milioane de euro economisite în acest an? Vor ajunge din nou în buzunarele străinilor, aşa cum s-a întâmplat de când a venit Guvernul Cioloş? În ultimii doi ani, Guvernul Cioloş şi tehnocraţi lui Soroş au dat firmelor străine aproape 650 de MILIOANE DE EURO ajutor de stat, bani din visteria României, în timp ce companiile româneşti au fost ignorate. PSD vrea să oprească bătaia de joc şi să redea demnitatea salariaţilor şi a pensionarilor români.
Printr-un program economic coerent şi ancorat în realitate, PSD îşi propune să crească, în următorii ani, economia României, iar toată creşterea economică să ajungă în buzunarele românilor. România are resursele necesare pentru a eradica sărăcia! Conform Eurostat, în perioada 2012-2015, Guvernarea PSD a reuşit să scoată 1,2 milioane de români din zona riscului de sărăcie. Prin programul de guvernare propus acum românilor PSD ţinteşte reducerea cu încă 1,5 milioane a celor care astăzi încă se luptă cu sărăcia. Reducem rata şomajului sub 3,5% până în 2020, prin crearea a 850.000 de noi locuri de muncă. Vom aduce bunăstare românilor, prin creşterea salariului minim pe economie de la 1.250 de lei, cât este în prezent, la 1.750 de lei până în 2020.
Creşterea economică pe care o asigurăm va genera creşterea salariului mediu în România, de la 2.815 lei, la 3.950 de lei (aproape 900 de euro). Mai mulţi români în clasa de mijloc este un alt deziderat al PSD, iar acest lucru înseamnă că în următorii 4 ani vom avea peste 1 milion de români cu salariul mai mare de 1.000 de euro. Grija noastră vor fi şi pensionarii, cărora le vom reda demnitatea prin pensii corecte şi cinstite.
Programul PSD înseamnă creşterea pensiilor minime de la 400 de lei la 640 de lei, creşterea punctului de pensie la valori care să le permită pensionarilor un trai decent, impozit ZERO pentru pensii mai mici de 2.000 de lei şi contribuţii la sănătate ZERO pentru toţi pensionarii. Sunt economist şi specialist în finanţe, sunt un om care nu se joacă cu cifrele şi cu economia şi de acea vă spun că programul economic al PSD este singurul program care le poate aduce BUNĂSTARE românilor!
Pentru ca toate acestea să devină realitate PSD are nevoie de încrederea şi votul românilor! PSD Alba are o echipă de profesionişti pentru Parlamentul României, cea mai bună echipă care poate reprezenta interesele oamenilor din Alba!
Cornel SUCIU, candidat PSD la Camera Deputaţilor
Comandat de PSD Alba/Executat de SC Unirea Pres SRL/Cod unic mandatar financiar: 11160007
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Peste 2,3 milioane de lei pentru digitalizarea administrației locale din Alba: Gârbova, Câlnic, Întregalde, Lupșa și Baia de Arieș trec la servicii publice moderne
Peste 2,3 milioane de lei pentru digitalizarea administrației locale din Alba: Gârbova, Câlnic, Întregalde, Lupșa și Baia de Arieș trec la servicii publice moderne Luni, 31 august 2026, a demarat proiectul „Digitalizarea procesului administrativ în autorități publice locale din județul Alba”, un proiect prin care cetățenii vor putea accesa mai ușor informațiile și serviciile de […]
Digitalizarea administrației publice locale în județul Alba: Ciugud, Berghin și Săsciori vor beneficia de proiecte pentru servicii publice moderne
Digitalizarea administrației publice locale în județul Alba: Ciugud, Berghin și Săsciori vor beneficia de proiecte pentru servicii publice moderne Digitalizarea administrației publice locale reprezintă un pas important pentru modernizarea comunităților din Regiunea Centru. În comunitățile locale, unde resursele administrative sunt limitate, iar o parte importantă a activității se desfășoară încă prin proceduri tradiționale, investițiile în […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: PSD se opune tăierii burselor sociale în perioada vacanței școlare și va contesta Hotărârea de Guvern în instanță PSD se opune deciziei Guvernului condus de Ilie Bolojan de a elimina acordarea burselor sociale pentru elevi în perioada vacanței, o măsură care afectează copiii proveniți din familiile cu venituri reduse. […]