Orice primărie poate amenda persoanele care refuză să își trimită copilul la școală. Anunțul Inspectorului Școlar General
Aflat la Prefectura Alba la o conferință de presă privind începerea noului an școlar, în contextul pandemiei, Inspectorul Școlar General al IȘJ Alba, Cornel Sandu, a declarat că Primăria poate amenda orice părinte refuză să își trimită copilul la școală.
,,Primăria poate să amendeze orice părinte refuză să își dea copilul la școală. Dacă se întâmplă ca aceștia să refuze să il trimită, școala respectivă poate înștința Primăria, iar părintele va fi sancționat”, a declarat acesta la întrunirea de astăzi.
Reamintim că, școlile din țara noastră vor funcționa după următoarele scenarii:
Scenariul Verde – varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile. În cazul scenariului verde, în care este prevăzut ca toți copiii să meargă la școală, acest lucru este obligatoriu, nu opțional, potrivit Ministrului Educației.
Scenariul Galben– risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie. La momentul actual, în județul Alba este vorba de unsprezece astfel de localități.
Scenariul Roșu– Mai mult de trei persoane infectate la mia de locuitori, în ultiemele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online. În județul Alba, nu există momentan localități care se pot încadra în acest scenariu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
