Actualitate

Ordonanță de Guvern: Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială vor fi comasate

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul Oficial, Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială vor fi comasate, iar noua structură va fi denumită Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială și se va afla în subordinea Ministerului Muncii. În subordinea noii agenții vor fi create, la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, direcții județene de muncă și securitate socială, conform ordonanței de urgență privind noua configurație a Guvernului.

Petrecerea Divorțaților

Agenția va fi condusă de un secretar de stat numit de premier la propunerea ministrului Muncii și va prelua personalul celor două structuri comasate, dar cu încadrarea în numărul maxim de posturi.

De asemenea, Guvernul a decis înființarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, prin preluarea activității în domeniu de la Ministerul Muncii, care va fi condusă tot de un secretar de stat.

Finanțarea ambelor instituții va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult