Operatorul de transport SC Livio-Dario SRL va asigura transport public local de persoane la Cugir, prin curse regulate. Program şi tarife
Începând din 1 iulie, transportul public de călători se va desfășura în condiții de calitate și stabilitate. Consiliul Local al Orașului Cugir a aprobat atribuirea către operatorul de transport SC Livio-Dario SRL a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate.
Decizia legislativului local a venit ca urmare a licitației publice ce a avut loc în data de 7 iunie, licitație la care au participat două societăți și în urma căreia oferta SC Livio-Dario SRL a fost declarată câștigătoare.
Potrivit contractului ce va fi încheiat pe trei ani, societatea amintită va efectua transportul de călători cu patru mijloace auto dotate cu aer condiționat: un autobuz cu 70 de locuri și un microbuz cu 19 locuri pentru ruta Cugir-interior și un autobuz cu 74 locuri și un microbuz cu 19 locuri pe traseul Cugir-Vinerea.
Prețul unui bilet va fi de 2,5 lei/ călătorie, în timp ce abonamentul de luni până vineri va avea o valoare de 75 lei (2 calătorii/zi), iar abonamentul pentru întreaga săptămână, adică de luni până duminică, va costa 100 lei (2 calătorii/zi). Autobuzele vor circula după același program ca și în prezent, atât pe traseele Cugir interior, cât și pe ruta Cugir-Vinerea.
În viitorul apropiat, societatea va investi în amenajarea unei autobaze și în construirea unei clădiri de birouri la intrare în oraș. Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat documentația Planului Urbanistic Zonal cu regulamentul local aferent pentru ”Construirea autobază auto, birouri şi împrejmuire”, iar lucrările sunt programate să înceapă în cursul acestui an
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
