Operator nou pentru serviciul de transport public în Apuseni: Care sunt rutele pe care vor circula autobuzele
Operator nou pentru serviciul de transport public în Apuseni: Care sunt rutele pe care vor circula autobuzele
Până la finalul anului 2022, pe mai multe trasee din zona Munților Apuseni serviciul de transport public va fi realizat de către SC Samflora Impex Prod SRL.
„În ședința de azi a Consiliului Județean Alba s-a aprobat și “Proiectul de hotărâre privind atribuirea directă, prin măsuri de urgenţă, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, pe trasee din programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Alba”, cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2022. Până la finalul acestui an, pe mai multe trasee din zona Munților Apuseni serviciul de transport public va fi realizat de către SC Samflora Impex Prod SRL.
A fost necesară o astfel de măsură întrucât, de la finalul lunii august, operatorul de transport rutier Transervice Apuseni SRL a notificat Consiliului Județean Alba faptul că este în imposibilitate de a mai efectua serviciul de transport public județean de persoane, începând cu data de 1 octombrie 2022, pe următoarele trasee:
– Abrud – Zlatna – Alba Iulia,
– Bistra – Câmpeni – Alba Iulia,
– Abrud – Câmpeni,
– Abrud – Bucium – Poieni (Bucium),
– Abrud – Buninginea – Vulcan Cotoncu,
– Abrud – Roşia Montană,
– Câmpeni – Roşia Montană.
Întrucât de la data de de 5 septembrie 2022 au început cursurile şcolare, exista riscul iminent de a nu se putea realiza transportul zilnic dus/întors al elevilor din acele zone, din localităţile de domiciliu în localităţile unde sunt şcolarizaţi, lucru ce ar favoriza abandonul școlar și activitățile de transport ilegal de persoane.
Totodată, o altă categorie de călători afectată ar fi cetățenii din localitățile deservite de aceste traseee, angajați la operatori economici şi cei care se deplasează în trafic judeţean pe aceste trasee, pentru care neasigurarea transportului ar conduce la pierderea locurilor de muncă.
Pentru a fi asigurată continuitatea serviciului de transport județean de persoane, Consiliul Judeţean Alba a solicitat mai multor operatori de transport rutier din județ ca, în situaţia în care doresc să efectueze serviciul pe oricare din acele trasee, să comunice acordul în acest sens. Operatorul de transport rutier Samflora Impex Prod SRL din Abrud, a depus documentaţia solicitată de Consiliul Judeţean Alba şi a fost de acord să presteze serviciul de transport public judeţean prin curse regulate, prin atribuirea directă a contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pe traseele aflate în discuție.
Atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului pe traseele respective, cu valabilitate în perioada 1 octombrie 2022- 31 decembrie 2022, va asigura transportul navetiştilor, în special elevi, în trafic județean, în condiții de siguranță și confort. De asemenea, beneficiari ai transportului vor putea fi și alte persoane care doresc să se deplaseze între localitățile de pe aceste trasee.
FOARTE IMPORTANT! Elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localităţile de domiciliu beneficiază de transport, între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor, cu decontarea cheltuielilor de transport, în conformitate cu prevederile art. 84 din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare”, a scris consilierul județean Adrian Simion pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]