Actualitate

OMS, apel către tineri să păstreze distanțarea socială: ,,Chiar e nevoie să mergeţi la petreceri?”

Ioana Oprean

Publicat

în

OMS lansează un apel către tineri să-şi schimbe comportamentul, pentru a preveni răspândirea şi mai mult a noului coronavirus. Numărul cazurilor de COVID-19 creşte în rândul tinerilor şi aceştia au devenit un vector important de transmitere a virusului, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Tinerii au o oportunitate enormă de a reduce transmiterea (coronavirusului) prin comportamentul lor. Ei trebuie, de asemenea, să ia în calcul faptul că au o responsabilitate în această privinţă”, a declarat directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

„Dacă transmiterea comunitară este ridicată, toată lumea este în pericol, dar puneţi-vă întrebarea: chiar este nevoie să merg la această petrecere?”, a adăugat el.

Mike Ryan a amintit că, iniţial, COVID-19 a fost percepută ca o boală ce atacă mai ales categoriile vârstnice, care mai au şi alte afecţiuni, dar acestea încearcă acum să se protejeze. În schimb, tinerii pot acţiona ca vectori de transmitere a virusului şi s-au înmulţit cazurile de contaminare în rândurile lor.

Creşteri notabile ale acestor cazuri au fost observate în ţările europene, unde, în această perioadă de vacanţe estivale ce urmează restricţiilor antiepidemice din primăvară, tinerii au luat din nou drumul barurilor, discotecilor şi petrecerilor în aer liber.

Potrivit responsabilei tehnice a celulei OMS însărcinată cu gestionarea pandemiei de COVID-19, Maria Van Kerkhove, studiile relevă că un număr mic de persoane sunt responsabile pentru cea mai mare parte a contaminărilor. „Estimăm că între 10% şi 20% din toate cazurile sunt responsabile pentru aproximativ 80% din evenimentele de transmitere” a virusului, a precizat ea.

Luna trecută, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizase şi el tinerii că nu sunt „invincibili” în faţa coronaviruslui şi că în unele ţări prea mulţi dintre ei au „lăsat garda jos”, îndemnându-i „să-şi ia aceleaşi măsuri de precauţie ca ceilalţi pentru a se proteja de virus şi pentru a-i proteja pe cei din jur”.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult