Sport

Oltchim Rm Vâlcea va juca în sala „Florin Fleşeriu”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Galacticele” de la Oltchim Rm Vâlcea, în fapt „naţionala” de handbal feminin a României va poposi în sala „Florin Fleşeriu” din Sebeş, pentru întâlnirea cu CSM Cetate DevaTrans, programată sâmbătă, 26 februarie, de la ora 18.00. Este fără îndoială evenimentul sportiv al anului 2011 în judeţul Alba, un meci pe care toţi iubitorii handbalului îl aşteaptă cu sufletul la gură. Organizatorii se pregătesc cum se cuvine pentru a fi la înălţimea momentului, cu o coregrafie de excepţie pentru galerie. Finalista Champions League în ediţia anterioară va fi întâmpinată cu un spectacol de gală, vestiare modernizate şi personalizate, dar şi cu momente artistice susţinute de fanfara din Petreşti şi majoretele de la LPS Sebeş. Aşa cum se ştie, finanţatorul şi preşedintele clubului devean, Marian Muntean, a decis mutarea echipei la Sebeş, iar toate jocurile considerate „acasă” din acest campionat se vor desfăşura în sala „Florin Fleşeriu” (în organizarea acţiunii implicându-se viceprimarul Adrian Bogdan).
Antrenorul Alexandru Weber, ce pregăteşte atât CSM Sebeş, cât şi prim-divizionara CSM Cetate DevaTrans, echipă ce-şi propune evitarea retrogradării, este conştient de importanţa duelului ce reprezintă un veritabil „show” pentru suporterii din Sebeş. „Întâlnim în fapt echipa reprezentativă a României, suntem conştienţi de ce ne aşteaptă şi vrem să fim pregătiţi pentru a ne ridica la importanţa jocului. În primul rând ne dorim să realizăm un spectacol pe cinste, iar vâlcencele să fie primite cum se cuvine. Le-am pregătit foarte multe surprize plăcute elevelor Anjei Andersen”, a declarat Weber. Preţul biletelor este 20 lei (pe scaune) şi 10 lei (în picioare), punându-se în vânzare în jur de 600 de bilete. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult