Actualitate

Oana Badea vrea să stopeze o nouă abrambureală a Ecaterinei Andronescu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, lansează un apel către Ecaterina Adronescu, de a retrage iniţiativa legislativă de amendare a Legii educaţiei, care permite şi celor care nu au luat bacalaureatul să urmeze cursurile unei facultăţi.
Oana Badea: „Din respect pentru absolvenţii care prin trudă zilnică au promovat primul bacalaureat relevant, din respect pentru familiile acestor copii şi, nu în ultimul rând, din respect pentru dascălii care au contribuit decisiv la desfăşurarea unui examen al maturităţii onest, fac un apel către doamna Ecaterina Andronescu. Doamna senator, vă rog, retrageţi iniţiativa legislativă de amendare a Legii educaţiei, care nu face altceva decât să vândă, din nou, iluzii tinerei generaţii! Vă rog, în numele adevărului, renunţaţi la 2-3 voturi pentru partidul dumneavoastră şi sprijiniţi reclădirea unei societăţi a valorilor”.
Mai mult, secretarul de stat declară că iniţiativa populistă a senatorului social-democrat duce la perpetuarea unor stări de fapt iluzorii, cărora s-a început a li se pune capăt prin examenul de bacalaureat din acest an. Oana Badea mai este de părere că singurele care vor avea de câştigat de pe urma punerii în aplicare a acestei idei sunt unele universităţi, aflate într-o reală criză de studenţi.
„Dacă a fost vreodată în România o busolă pierdută, atunci a fost aceea a valorilor autentice or, în acest moment, nu avem voie să ratăm momentul sincerităţii. Pentru cei peste 100.000 de absolvenţi, dumneavoastră nu faceţi decât să le propuneţi o busolă defectă, ale cărei mecanisme aduc beneficii doar unor medii universitare. Pe aceştia, însă, pe tineri, soluţia propusă îi duce, în scurt timp, spre nicăieri”, a mai spus secretarul de stat al MECTS, Oana Badea. Vă reamintim că Ecaterina Andronescu (PSD) a criticat vehement rezultatele examenului de bacalaureat din acest an, ştiut fiind faptul că în vremea în care ea fusese ministru al Educaţiei aproape toţi absolvenţii de liceu promovau bacalaureatul, deşi unii dintre ei nu meritau nici măcar să devină liceeni. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult