O victorie şi două înfrângeri pentru CS Unirea Alba Iulia la tenis de masă
La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat la Tg Secuiesc a doua etapă a Campionatului naţional Divizia A de tenis de masă (seria a IV-a) ediţia 2010-2011. S-au întâlnit echipele CS Unirea Alba Iulia, CSŞ Odorheiu Secuiesc, Liceul Teoretic Nagy Mozes Tg. Secuiesc şi CS Romgaz Mediaş. În primul meci jucătorii albaiulieni au evoluat împotriva gazdelor, în faţa cărora au pierdut cu 9-6 după partide foarte echilibrate (6 jocuri s-au terminat 3-2 la seturi). În prima parte uniriştii s-au distanţat la 4-2, apoi balanţa s-a înclinat în favoarea adversarilor, deşi s-a înregistrat egalitate, 5-5 şi 6-6.
Al doilea meci a fost în compania liderului, echipa Mediaşului şi a fost pierdut cu scorul de 9-3 (5 partide s-au terminat în numărul maxim de seturi). Ultima întâlnire împotriva Odorheiului a adus victoria grupării din Cetatea Marii Uniri cu scorul de 9-7, care a condus iniţial cu 5-1, pentru ca ulterior să fie egalată la şapte. „Punctele echipei noastre au fost aduse de Traian Rus şi Ioan Corburean – câte 6 victorii, Daniel Răcilă – 4 victorii şi Radu Sufleţel – o victorie, plus un dublu câştigător Rus-Corburean. După două etape suntem pe locul trei, iar următorul turneu va fi pe 28-29 noiembrie la Mediaş. Etapa a fost sponsorizată de domnul Constantin Pralea, SC Kozara Vinţu de Jos, căruia îi mulţumim”, a declarat antrenorul Emil Gelu Sufleţel.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]