O tânără din Sebeş a obținut locul I la o secțiune a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială
Tânăra Ramona Goția, din Sebeș, a obținut locul I la Gala Naționala a Excelenței în Asistența Socială, la secțiunea asistent social și îngrijiri acordate persoanelor vârstnice la domiciliu.
Ramona este ambiţioasă, dedicată muncii sale şi vârstnicilor pe care îi îngrijeşte. Este tocmai modelul de urmat pentru tinerii asistenţi sociali și tocmai de aceea comunitatea locală şi conducerea Primăriei Sebeş au fost alături de ea şi au susținut-o, ajutând-o să strângă cât mai multe voturi și să ajungă la acest rezultat.
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este un eveniment organizat, în fiecare an, de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali ce îşi propune să promoveze performanţa în domeniul social. Ca şi la ediţiile trecute, Gala a celebrat în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai sârguincioşi asistenţi sociali dar şi a celor ce cu drag au contribuit la promovarea asistenţei sociale.
Evenimentul a avut loc în seara de 21 martie 2017, la Ateneul Român din București.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]