Curier Județean

O femeie din Ciuruleasa a murit înghețată, pe drum, după ce a chefuit cu un amic

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

O femeie de 55 de ani, din Ciuruleasa, și-a găsit sfârșitul pe marginea drumului, după ce a zăcut mai multe ore în zăpadă. Aceasta a fost găsită în stare de inconștiență în locul numit “La Fântâna Rece”, sâmbătă, 19 ianuarie, de localnici care au anunțat poliția.

Petrecerea Divorțaților

Un echipaj al ambulanţei Abrud a intervenit şi a încercat manevre de resuscitare însă fără succes. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în seara zilei de 18 ianuarie, victima a consumat băuturi alcoolice la domiciliul unui bărbat din comună după care a plecat spre locuinţa sa.

În urma necropsierii efectuate de specialiştii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba s-a stabilit că moartea femeii a fost violentă şi s-a datorat şocului hipotermic prin expunere accidentală la frig.

Foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult