O companie din Alba Iulia, activitate de succes în piața soluțiilor integrate de ambalare: Cifră de afaceri preconizată la 7 milioane de euro până la sfârșitul anului
O companie din Alba Iulia, activitate de succes în piața soluțiilor integrate de ambalare: Cifră de afaceri preconizată la 7 milioane de euro până la sfârșitul anului
O campanie din Alba Iulia, Kangoopack, care oferă soluții integrate de ambalare, fondată și controlată de antreprenorul Mariel Petric, a avut o creștere cu 50% a cifrei de afaceri, în primele șase luni ale anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la trei milioane de euro, devreme ce profitul operațional s-a majorat cu 60%.
“Principalele provocări ale domeniului nostru în prima parte a anului au fost disponibilitatea produselor, precum şi creşterea semnificativă a preţului materiilor prime, indiferent că vorbim de hârtie, plastic, metal sau componente electronice, iar noua tendinţă va mai continua cel puţin până la finalul acestui an”, spune Mariel Petric, CEO şi fondator Kangoopack.
El estimează că afacerile companiei vor atinge 7 mil. euro la finalul anului.
Pentru perioada următoare, reprezentanţii Kangoopack apreciază că zona de e-commerce, piaţa de retail FMCG, pharma şi zona de logistică şi depozitare vor marca o dezvoltare, în paralel cu piaţa de materiale de construcţii şi cea a producţiei de mobilă, care prezintă perspective bune de creştere.
“Pentru anul 2022 avem planificate investiţii importante în noi capacităţi de producţie şi logistice care să ne susţină creşterea viitoare în România şi în ţările vecine”, adaugă antreprenorul Mariel Petric.
În acest context, Kangoopack şi-a bugetat investiţii în dezvoltarea capacităţilor logistice şi de producţie şi în extinderea echipei.
Kangoopack este o companie antreprenorială cu capital 100% românesc, care oferă utilaje şi produse consumabile pentru ambalarea mărfurilor pe paleţi, ambalare grupată, legare, formare şi sigilare cutii şi consumabile.
Compania activează în principal pe piaţa din România, cu clienţi şi din ţările limitrofe – Ungaria, Serbia, Bulgaria, Croaţia, Moldova, Ucraina.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

