Numărul persoanelor care folosesc mijloacele de transport în comun ar putea fi limitat. Măsură pentru valul 5 al pandemiei de COVID-19
Numărul persoanelor care folosesc mijloacele de transport în comun ar putea fi limitat. Măsură pentru valul 5 al pandemiei de COVID-19
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat faptul că „anumite măsuri trebuie luate”, în contextul în care, în valul 5 COVID, numărul infectărilor ar putea fi de aproximativ 800.000, adică dublu față de valul 4. Una din variantele luate îb calcul este limitarea numărului celor care vor putea utiliza transportul în comun.
Ciolacu a spus despre certificatul COVID că „este un pic cam târziu să vii cu măsuri printr-un act legislativ”.
„Domnul ministru Rafila a venit cu o propunere legislativă ca să încercăm să stopăm presiunea pe zona sanitară, mai ales pe zona ATI. Nu s-a ajuns la forma cea mai bună, au existat și discuții cât de constituțional sau neconstitutional este (n.red. – certificatul COVID), cât mai este de eficient sau neeficient. Anumite măsuri trebuie luate. Cel puțin în zona de transport în comun. S-au luat în toată Europa”, a spus Ciolacu.
„Trebuie găsite forme. Chiar dacă valul vine mai târziu în România, este evident că nu îl putem stopa”, a adăugat el.
Întrebat ce înseamnă mai precis măsurile care trebuie luate privind transportul în comun, președintele PSD a răspuns că este vorba despre reducerea numărului călătorilor, de exemplu, în autobuze.
„La mijloacele de transport în comun, câte persoane să poată merge cu un autobuz, să nu mai fie înghesuielile respective. Nu restricție că nu mai ai voie în mijloace de transport”, a transmis Marcel Ciolacu”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
