Noutăți pensii 2025: Banii pentru pensionarii cu venituri mici vor fi plătiți în luna aprilie – Anunțul Casei Naționale de Pensii
Noutăți pensii 2025: Banii pentru pensionarii cu venituri mici vor fi plătiți în luna aprilie – Anunțul Casei Naționale de Pensii
Prima tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici va fi plătită ziele viitoare, a anunțat, vineri, 28 martie 2025 președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Potrivit acestuia, cupoanele au fost tipărite și vor fi distribuite începând de marți, 1 aprilie 2025.
Citește și: Pensii 2025: Pensiile se măresc din luna mai. Cine sunt pensionarii care beneficiază de această majorare?

Daniel Baciu a precizat sunt 2,6 milioane de persoane care beneficiază de ajutor, iar impactul financiar este 2,1 miliarde de lei.
„Casa Națională de Pensii a trebuit să implementeze aceste măsuri prevăzute de Ordonanța 12/2025, privind acordarea acestui sprijin financiar persoanelor vulnerabile. Acest plafon de 2.574 de lei este eligibil pentru peste 2,5 milioane de persoane, chiar 2,6 milioane dacă includem și celelalte sisteme neintegrate.
Impactul financiar pentru plata acestui sprijin este de 2,1 miliarde de lei, iar sumele vor fi acordate în două tranșe egale: 400 de lei în aprilie și 400 de lei în decembrie”, a detaliat șeful Casei de Pensii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]