Nou maxim istoric pentru valoarea Euro. Economist: „Pe plan intern o să simţim această creştere de curs al EURO”
Valoarea raportată astăzi referitor la Euro este de 4,8831, fiind cea de-a treia zi de creștere a valorii Euro, după ce în data de 3 martie a depășit maximul istoric precendent, înregistrat în luna decembrie a anului 2020, arată DCNEWS.ro.
”Creşterea cursului va crea o creştere de preţuri”
„Pe plan intern o să simţim această creştere de curs al EURO. Aici este o problemă dată de creşterea destul de accelerată a inflaţiei pe ultima lună, lucrurile nu au cum să nu se vadă şi în curs. Pe de altă parte, ritmul în care statul face investiţii înseamnă importuri, pentru că investiţiile au în spatele lor bunuri intermediare care se importă.
O să tot avem o presiune pe curs în acest an. Nu va fi foarte mare, pentru că există EURO în piaţă. Aceşti EURO vin din extern pentru a fi transformaţi în lei în vederea cumpărării titlurilor de stat, la care noi avem dobândă pozitivă, dar oricum această creştere se va resimţi în facturile românilor. Pe cale de consecinţă, este un factor care influenţează inflaţia. Creşterea cursului va crea o creştere de preţuri”, a spus Adrian Câciu pentru DC NEWS.
Motivele creşterii EURO, de la importuri la pandemie
„Sunt mai multe lucruri de discutat când EURO creşte constant. BNR a acţionat oricum pentru menţinerea cursului stabil, pentru că avem deficite mari şi era periculos să o ia cursul razna. Unul din elementele care au dus la creştere poate fi că BNR a lăsat un pic piaţa să se regleze. Faptul că mutăm banii pe investiţii publice, şi 60 la sută se bazează pe bunuri de import, nu e tocmai ok. Trebuie să ne gândim la efectul acestor importuri. Importurile se plătesc şi, pentru a le plăti, trebuie să cumperi euro. Dar mă aştept totuşi la o stabilitate, nu la o explozie a cursului leu-euro. Nu cred că va ajunge la cinci lei. Oricum, lunile februarie-martie sunt luni de creştere a parităţii EURO faţă de LEU. Sunt importuri de plătit din spate, sunt elemente şi de ciclicitate, aşa e mereu în primele luni ale anului.
Revenirea românilor din diaspora din cauza pandemiei afectează, normal. Chiar şi cei care au rămas în străinătate au suferit modificări la venituri şi nu mai trimit aceiaşi bani. Mă aştept ca în acest an să avem o scădere de 1 miliard de euro la banii pe care îi trimit cei din Diaspora. Contează mult aceşti bani în piaţă”, a mai spus economistul.
Aurul, o nouă scădere. Impact global?
AURUL continuă să scadă. Astăzi a ajuns la 223,0612, după o scădere cu 0,1437 lei.
„Pe piaţa mondială, nu m-aş îngrjora foarte tare. Aurul s-a dus foarte sus în ultimul an, probabil că elementele de redresare ale economiei i-au făcut pe unii investitori să vândă din rezervele de aur avute pentru a căpăta lichidităţi şi pentru a investi în alte zone. Nu suntem într-o zonă de îngrijorare, scăderea nu e foarte mare. Totuşi, e posibil să mai continue, dar într-un ritm rezonabil, această scădere”, a concluzionat Adrian Câciu.
Sursa: DCNEWS.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
