Actualitate

Noile reguli pentru cărțile scrise la închisoare, în vigoare. Pedeapsa deținuților, redusă cu cel mult 20 de zile indiferent de numărul lucrărilor elaborate

Ioana Oprean

Publicat

în

carti detinutiOrdonanţa de urgenţă a Guvernului, prin care deţinuţii vor beneficia de reducerea a maximum 20 de zile din pedeapsă indiferent de numărul lucrărilor cu valoare ştiinţifică publicate intră, miercuri, 31 august, în vigoare.

Petrecerea Divorțaților

Ordonanţa de urgenţă adoptată la 28 iunie prevede că, în cazul elaborării şi publicării de lucrări ştiinţifice sau invenţii şi inovaţii brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite.

Beneficiul acordat deţinuţilor este valabil indiferent de numărul de lucrări publicate faţă de reglementările anterioare care le deduceau din pedeapsă câte 30 de zile pentru fiecare lucrare publicată în parte.

De asemenea, noul act normativ care intră miercuri în vigoare, introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate şi a validării acestora.

Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale de drept comun, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

Brevetarea invenţiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Pe durata elaborării de lucrări ştiinţifice sau de invenţii pot fi desfăşurate activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută în legislaţia muncii.

Lucrările ştiinţifice se pot elabora numai în domeniile şi specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare. În cazul lucrărilor ştiinţifice sau invenţiilor brevetate realizate în coautorat, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporţional la numărul de coautori. În cazul în care mai mulţi coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor, se arată în cadrul normativ stabilit prin ordonanţă de urgenţă.

După validarea caracterului ştiinţific al lucrării, respectiv brevetarea invenţiei, Comisia pentru liberare condiţionată sesizată în vederea analizării acordării zilelor considerate ca executate, ia la cunoştinţă de acordarea caracterului ştiinţific, respectiv brevetarea invenţiei şi verifică respectarea procedurii de elaborare a lucrării ştiinţifice publicate, respectiv invenţiei brevetate.

O nouă solicitare pentru elaborarea unei alte lucrări ştiinţifice sau invenţii se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare.

Executivul precizează că ulterior adoptării şi până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, vor fi elaborate norme de aplicare a noilor reglementări.

În şedinţa de Guvern din 3 februarie, Guvernul a decis suspendarea, până la 1 septembrie 2016, a aplicării prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit căreia „în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”.

La acel moment, măsura legislativă a fost adoptată de Guvern în contextul în care, în practică, s-a constatat un abuz de drept, în care persoane condamnate au obţinut reduceri substanţiale ale pedepselor aplicate, cu consecinţa accederii mai rapide la beneficiile liberării condiţionate şi, cumulativ, prin elaborarea uneia sau chiar a mai multor lucrări ştiinţifice, formalizând şi golind de conţinut aceste dispoziţii legale, se arată în comunicat.

Evoluţia elaborării de lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate a fost următoarea, potrivit statisticilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: 2006 – 0 lucrări; 2007 – 4 lucrări; 2008 – 2 lucrări; 2009 – 6 lucrări; 2010 – 3 lucrări; 2011 – 3 lucrări; 2012 – 6 lucrări; 2013 – 14 lucrări; 2014 – 89 lucrări (cu 50 de autori); 2015 – 337 lucrări (cu 165 de autori).

sursa: digi24.ro, news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furtuna Charles se îndreaptă spre România: Provoacă fenomene meteorologice severe în Europa, cu rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna Charles se îndreaptă spre România: Provoacă fenomene meteorologice severe în Europa, cu rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări Furtuna Charles se îndreaptă spre România, după ce în prezent traversează Peninsula Iberică și provoacă deja fenomene meteorologice severe în Spania și Portugalia. În zilele următoare se va […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în care prejudiciul este estimat la aproximativ 1,1 milioane de […]

Citește mai mult

Actualitate

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]

Citește mai mult