Actualitate

Noi REGULI pentru elevi: Ar putea fi mustrați în fața clasei și nepurtarea uniformei ar putea fi sancționată. Statutul, amânat pentru anul viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi REGULI pentru elevi: Ar putea fi mustrați în fața clasei și nepurtarea uniformei ar putea fi sancționată. Statutul, amânat pentru anul viitor

Elevii ar putea fi mustrați de profesori în faţa clasei, în cazul în care creează probleme. Iar nepurtarea uniformei ar putea fi sancționată. Sunt propuneri care apar într-un ordin de ministru ce ar urma să schimbe Statutul Elevului. În timp ce părinții și elevii contestă unele schimbări, Ministerul Educației da asigurări că toate propunerile vor fi discutate înainte de elaborarea ordinului final.

Noul Statut al Elevului ar fi trebuit să apară până la sfârșitul acestui an, însă dezbaterea pentru modificările propuse a fost amânată. Printre cele mai controversate schimbări pe care ministerul vrea să le facă se numără propunerea de sancționare a elevilor prin scoaterea în faţa clasei.

”Ar trebui să ne uităm cu mult mai mare responsabilitate pentru că e un act normativ care indiferent de durata în care va produce efecte juridice va impacta milioane de elevi. Frustrarea noastră cea mai mare este că în continuare, deși am vorbit foarte multă vreme despre care sunt cauzele actelor de violență din școală, în loc să ne uităm la cauze, tratăm efectul și alegem să mutăm problema dintr-o parte în alta”, susține Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Critici vin și din partea părinților. Aceștia spun că unele măsuri sunt ilogice, iar mutarea unui elev problemă la altă școală, spre exemplu, nu este o soluție. Astfel de situații ar putea fi rezolvate cu o resursă umană calificată, susțin părinții. În textul ordinului de ministru se fac precizări legate și de codul vestimentar al elevului.

”Dacă la nivelul unității de învățământ, împreună cu părinții și conducerea unității de învățământ, se stabilește că se poartă uniformă ar trebui să facem cu toții eforturile necesare să purtăm această uniformă. Doar că vorbim de un învățământ gratuit. Ce facem în situația acelor familii care nu au posibilități financiare? Dacă Ministerul Educației suportă costurile atunci da, poți să sancționezi un elev printr-o decizie luată la nivelul Consiliului de Administrație”, afirmă și Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Ministerul Educației spune că deocamdată este vorba doar despre un document în lucru și dă asigurări că toate propunerile vor fi discutate cu reprezentanții elevilor și ai părinților. Cel mai probabil anul viitor.

”În documentul de lucru adăugăm propuneri pe care ulterior, în cadrul discuțiilor, le putem păstra sau le putem elimina. Cu siguranță că în varianta finală agreată împreună cu partenerii sociali nu vom avea prevederi, altele fundamental față de ceea ce facem acum”, ne-a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

Statutul Elevului se aplică începând cu anul școlar 2016-2017. De-a lungul vremii, documentul care reglementează drepturile și îndatoririle școlarilor a fost modificat de mai multe ori.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FMI și Banca Mondială, avertisment pentru România: Marile instituții financiare internaționale demontează iluzia stabilității și contrazic drastic estimările ,,Planului Bolojan”

Ioana Oprean

Publicat

în

FMI și Banca Mondială, avertisment pentru România: Marile instituții financiare internaționale demontează iluzia stabilității și contrazic drastic estimările ,,Planului Bolojan” FMI și Banca Mondială demontează iluzia stabilității și confirmă, cu cifre reci, dezastrul economic provocat de politicile actualei guvernări, relatează Mediafax. În timp ce administrația Bolojan refuză să accepte realitatea și își menține propriile prognoze […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Noi reguli pentru pensiile din Pilonul 3. Cum pot fi retrași banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Noi reguli pentru pensiile din Pilonul 3. Cum pot fi retrași banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilonul 3 au intrat în vigoare la 15 aprilie 2026. Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea […]

Citește mai mult

Actualitate

Paștele Blajinilor 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să faci pentru sufletele celor adormiți. Tradiții importante din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Paștele Blajinilor 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să faci pentru sufletele celor adormiți. Tradiții importante din România Paștele Blajinilor este o sărbătoare tradițională importantă în spațiul românesc, dedicată pomenirii celor morți și legăturii dintre cei vii și cei plecați. De regulă, are loc la o săptămână după Paște, în lunea de după Duminica Tomii. […]

Citește mai mult