Ştirea zilei

Noaptea Muzeelor la Sate 2023: 3 muzee din Alba sunt pe lista atracțiilor. Program

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Noaptea Muzeelor la Sate 2023: 3 muzee din Alba sunt pe lista atracțiilor. Program

Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment de primă importanță la nivel național și european, va avea loc sâmbătă. Publicul va putea vizita peste o sută de locații, evenimente culturale și programe educaționale în mediul rural. Acestea vor fi organizate de muzee și organizații private, în spații cu valoare istorică și patrimonială din satele și comunele din 36 de județe ale României.

Petrecerea Divorțaților

Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate, vizitatorii vor avea oportunitatea de a descoperi o lume mai puțin explorată până acum: cea a spațiilor culturale rurale din România. Această experiență cuprinde 143 de muzee și colecții muzeale, case memoriale, case ale martirilor, gospodării țărănești conservate în situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomice, situri arheologice și monumente paleocreștine, ateliere de olărit și multe alte atracții fascinante, conform News.ro.

„Noaptea Muzeelor la Sate urmează modelul deja consacrat și arhitectura Nopții Muzeelor, un fenomen cultural care anul viitor va sărbători ediția cu numărul 20. Acest proiect a fost un catalizator cultural care a accelerat masiv în ultimele două decenii interacțiunea publicului cu muzeul și a generat interes pentru produsul muzeal urban. Acum, prin această nocturnă muzeală la sate, organizată în premieră, se focalizează atenția către valorile culturale din zona rurală și o modificare a fluxului cultural, care până acum era exclusiv dinspre rural spre urban, iar acum are ocazia să schimbe direcția și să pună în lumină toate eforturile de conservare și păstrare a valorilor culturale în micile comunități ale României”, spune Dragoș Neamu, coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager al Nopții Muzeelor la Sate.

Evenimentul se adresează atât comunităților din mediul rural, care locuiesc în apropierea acestor muzee și au oportunitatea de a le explora gratuit pentru o noapte, cât și locuitorilor din orașe, oferindu-le posibilitatea unei vizite speciale la muzeele din județ. Județele cu cele mai numeroase reprezentări includ Brașov (cu 13 obiective), Sibiu (cu 10 obiective), Sălaj și Maramureș (cu 9 obiective fiecare), și Iași (cu 7 obiective).

3 muzee din Alba vor fi incluse pe lista atracțiilor pe care doritorii le pot vizita. Este vorba despre Muzeul Etnografic „Pamfil Albu” din Lupșa, Muzeul memorial „Avram Iancu” din Inceşti și Muzeul Mineritului din Roșia Montană.

Muzeul Etnografic „Pamfil Albu” din Lupșa își va aștepta vizitatorii între orele 16:00 – 00:00. Muzeul memorial „Avram Iancu” va putea fi vizitat între orele 18:00-20:00, iar Muzeul Mineritului va fi deschis între orele 19:00 – 23:00.

Evenimentul include și o campanie națională de dezvoltare a programelor educaționale destinate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale. Prin aceasta, se dorește valorificarea patrimoniului rural românesc și se creează o componentă de inițiere culturală a copiilor din zonele rurale prin programe educaționale. În parteneriat cu Asociația „Da’DeCe”, Rețeaua Națională a Muzeelor a creat un KIT educațional, pus la dispoziție gratuit pe website-ul dedicat evenimentului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult