Sport

Nicuşor Stanciu aproape de FC Vaslui pentru 200.000 euro

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un singur antrenor, Adorian Himcinschi a condus ieri prima şedinţă de pregătire a „alb-negrilor”, fosta prim-divizionară ce s-a reunit cu gândul la evitarea retrogradării în eşalonul terţ. Ceaţa a însoţit antrenamentul uniriştilor, situaţia clubului fiind de asemenea în… ceaţă, întrucât incertitudinea rămâne cuvântul de ordine în curtea Unirii. „Principala problemă este starea financiară a echipei, din cauza lipsei banilor am pierdut jucători de valoare în prima parte a campionatului. Din promisiunile factorilor locali sperăm să remediem chestiunea până la finele lunii, întrucât fotbal fără resurse financiare nu se poate face. Ne dorim să facem câteva transferuri pentru a evita retrogradarea, problema nu este de unde vom aduce jucători, pentru că în România sunt circa 3.000 de fotbalişti liberi de contract”, a apreciat preşedintele executiv Nicolae Lupu.
lN. Stanciu de astăzi sub comanda lui Hizo
Mijlocaşul Nicuşor Stanciu (17 ani) se va pregăti câteva zile începând de astăzi sub comanda lui Viorel Hizo, prim-divizionara FC Vaslui având programat în perioada 18-25 ianuarie un cantonament centralizat la Poiana Braşov. „Am discutat cu Porumboiu, îl vrea pe jucător, doar să fie urmărit de antrenor în câteva antrenamente”, a afirmat un oficial unirist. Dacă în vară, gruparea moldoveană a fost foarte aproape de a-l înregimenta pe Călin Cristea, e foarte posibil ca un alt unirist Nicuşor Stanciu să se transfere la echipa ce ocupă locul trei în Liga 1, dar are deocamdată interzis la transferuri. „Am înţeles că lucrurile sunt rezolvate în proporţie de peste 90 la sută. Mă duc să fac vizita medicală, să discut, iar dacă ne înţelegem, să se semnez contractul”, a spus internaţionalul de juniori Under 19. FC Unirea Alba Iulia solicită suma de 200.000 euro şi deţinerea în coproprietate în procente egale a mijlocaşului curtat şi de VfB Stuttgart.
lSelagea spre Ceahlăul sau Ungaria
Un alt echipier albaiulian, Ciprian Selagea e foarte probabil să părăsească echipa din Cetatea Marii Uniri în viitorul apropiat. „Alb-negrii” intenţionează să-l vândă în această iarnă şi studiază ofertele venite de la Ceahlăul Piatra Neamţ şi echipe din Ungaria sau Kazakhstan. Mijlocaşul şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract şi astăzi se analizează cazul său de către comisiile din cadrul FRF.
lEutin Bojin posibil manager sportiv
Timişoreanul Eutin Bogin, actualul agent de jucători a fost alături de Lupu la arena „Cetate”, acesta putând fi instalat în funcţia de manager sportiv. „Deocamdată este colaborator, ne ajută, dar există varianta să primească o funcţie oficială”, a comentat Lupu, asupra probabilei conlucrări cu impresarul ce a intermediat aducerea antrenorului Blaz Sliskovic la Alba Iulia în primăvara trecută. Ioan Sdrobiş este o variantă pentru ocuparea băncii tehnice, însă numirea tehnicianului de la Farul nu întruneşte majoritatea oficialilor unirişti. „În următoarele zile vom completa şi banca tehnică. Avem mai mulţi antrenori în vedere între care şi Sdrobiş”, a conchis Lupu.
Lotul prezent (25 jucători): G. Rotaru, V. Răducanu – Cl. Oară, Potopea, M. Pistol, Bucurică (s-a pregătit separat), Al. Giurgiu – Negură, N. Stanciu, I. Grozav, Selagea, Bălaş – S. Mureşan, M. Oprea. Alături de aceştia s-au prezentat Vasinca, Al. Popa, G. Croitoru, Oniga, Gavrilă, Tănase, Tămaşan (juniori sau reveniţi de la alte echipe), împreună cu noutăţile Ionuţ Avram (portar, Unirea Valea lui Mihai), Sebastian Ilea (fundaş central, FCM Tg Mureş), Andrei Bărbulescu (fundaş central, până până în vară la FC Argeş, fiul fostei glorii steliste şi piteştene), Mihai Mariş (atacant, Arieşul Turda, împrumutat la Secuieni). Au absentat F. Himcinschi şi Schuller (plecaţi la lotul naţional), V. Ignat (probe la Celtic Grasgow), iar de astăzi se vor alătura lotului Contor, Mercurian şi Vezan. De asemenea, pe lista posibilelor achiziţii se regăsesc Bălău şi Cr. Pop (FCM Tg Mureş), jucătorii nou-veniţi aflându-se în probe la Alba Iulia.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”, în ultima etapă a turului în Liga 3, Seria 7! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la […]

Citește mai mult

Sport

Video: CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului Ligii 3 | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba” Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la Micești, cu concitadina CS Universitar Alba Iulia, la debutul lui Mihai Manea pe […]

Citește mai mult

Sport

Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027

Dan HENEGAR

Publicat

în

Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027! Transylvania Open WTA250 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și își propune să ducă experiența tenisului dincolo de terenul de joc. Sub conceptul ”Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, cea de-a șaptea ediție a turneului WTA 250 care va […]

Citește mai mult