Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Monden-Clubbing

Sziget Festival, atracția verii pentru festivalierii din Europa

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La doar câteva zile după Untold, în august, festivalierii din România au posibilitatea să participe în țara vecină la Sziget Festival, eveniment ce a pus Ungaria pe harta iubitorilor de muzica din toata lumea. Găzduit în inima Budapestei, pe Insula Obuda în periaoda 10-15 august, ediția din acest an va include și va include pe lângă reprezentaţii muzicale şi evenimentele culturale.

La fel ca si cei de le Untold sau Neversea, vecinii noștrii oferă o gamă diversă de muzică pentru toate gusturile, cap de afiș fiind Justin Bieber.

 

Se anunță un weekend spectaculos sub soare, iar printre cei ce vor mai urca pe scena se numără Kings of Leon, Arctic Monkeys, Steve Aoki, Bastille, şi Sam Fender.

O parte din categoriile de bilete şi abonamente sunt deja sold out, dar puteţi cumpăra un abonament pe 6 zile la 335 de euro, unul pe 3 zile la 236 euro şi se plătesc încă 150 de euro pentru un upgrade VIP. Biletele pe o zi costă 80 de euro. Festivalul se desfăşoară din 1993 încoace şi se ţine în general la începutul lunii august. Este considerat un soi de Woodstock european şi s-a înfrăţit cu festivalul Peninsula la începutul anilor 2000. Foarte important de spus că ediţiile din 2020 şi 2021 nu s-au ţinut din cauza pandemiei, deci ultima ediţie a fost în 2019, unde au fost prezenti peste 530 de mii de oameni.

Lucian Danciu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Punguta cu doi bani Regia: Gabriela Dumitru Cu: Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nanau, Oana Banuta, Liliana Donici Gen Film: Teatru Durată: 39 min Rating: AG „Punguta cu doi bani” este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea