Actualitate

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „În perioada imediat următoare, în spitale şi în DSP-uri vor exista acele evaluări încrucişate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat într-o conferință de presă, că în următoarea perioadă vor fi efectuate evaluări încrucișate, în spitale și în Direcțiile de sănătate publică, pentru a vedea dacă există capacitatea pentru fiecare din cer ce lucrează în aceste spitale să acorde asistență medicală.

„La două zile de la adoptarea hotărârii CNSU suntem, în același trend ascendent, același trend ascendent care ne aduce astăzi la un număr de 2.958 de cazuri noi, depistate, infectat de SARS-CoV-2, și în același timp o capacitate de 612 persoane în terapie intensivă, din care 199 se află pe ventilație mecanică invazivă.

Este un moment pe care îl aducem, sau readucem, în atenția tuturor pentru a specifica că menținem același trend ascendent, în pofida acelor rigori sau acelor precauții pe care le-am impus și trebuie respectate în vederea limitării, scăderii numărului de cazuri noi din transmiterea în comunitate.

Revin, în acest moment, cu aceleași solicitări pe care le-am făcut și în ultima perioadă, de a respecta aceste restricții.

În perioada imediat următoare, în spitale şi în DSP-uri vor exista acele evaluări încrucişate pentru a putea remarca dacă există acea capacitate pentru fiecare dintre cei care lucrează în aceste spitale pentru a da acea asistenţă medicală. Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea noastră este a de a nu forţa aceste sisteme medicale”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, la Palatul Victoria.

El a precizat că în acest moment la nivelul ţării există 226 de spitale de suport COVID, cu 1050 de locuri la ATI complet echipate.

Un număr de 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult