Actualitate

Ne întoarcem la purtat masca pe străzi? Comisia Europeană atenţionează că purtarea măştii ar putea redeveni necesară

Ioana Oprean

Publicat

în

Ne întoarcem la purtat masca pe străzi? Comisia Europeană atenţionează că purtarea măştii ar putea redeveni necesară

Comisia Europeană a avertizat vineri asupra posibilităţii de a fi necesară în lunile următoare reintroducerea unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, inclusiv purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, consemnează agenţia EFE.

”Ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de COVID-19”, ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor, menţionează executivul comunitar într-un raport asupra modului în care statele UE trebuie să se pregătească pentru a răspunde unei noi înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ce ar putea surveni toamna aceasta şi iarna care vine.

În plus, este probabil ca ”UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa”, ceea ce va presupune ”o provocarea pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate”, semnalează acelaşi raport.

Prin urmare, Comisia Europeană recomandă statelor membre să continue campaniile de vaccinare ”folosind vaccinurile în prezent disponibile pentru a reduce spitalizările, îmbolnăvirile grave şi decesele”, iar pentru momentul când vor fi disponibile vaccinurile adaptate variantelor coronavirusului să se ”dezvolte programe naţionale de vaccinare care să descrie ce vaccinuri trebuie folosite pentru anumite grupuri de populaţie”, dând prioritate celor din categoriile de risc, precum vârstnicii, persoanele cu comorbidităţi sau cele imunodeprimate.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat joi vaccinurile anti-COVID-19 produse de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta coronavirusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult