Născut de 7 mai, ziua sfântă a Stelei, uniristul Nicuşor Stanciu aniversează azi împlinirea a 20 de ani
Talentatul mijlocaş Nicuşor Stanciu, lansat în fotbalul mare de FC Unirea Alba Iulia împlineşte azi 20 de ani, schimbând prefixul. Jucătorul ce poartă numărul 10 pe tricou va avea parte de o aniversare inedită, având de disputat un meci în etapa a 30-a a Ligii 1, FC Vaslui – Gaz Metan Mediaş. Fotbalistul originar din Craiva a văzut lumina zilei în 7 mai, data la care în 1986, Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
„Se poate spune că prin transferul la Steaua, înfăptuit în urmă cu ceva timp, am primit în avans un mini-cadou. Îmi doresc sănătate şi să ajung să joc fotbal la un nivel cât mai înalt, atât la echipa de club, cât şi la prima reprezentativă. Îmi propun ca trecerea la Steaua, noua campioană să fie un mare pas înainte pentru cariera mea”, a spus Nicuşor Stanciu.
Fotbalistul a fost vândut în anul 2011 de FC Unirea Alba Iulia contra sumei de 248.000 euro la FC Vaslui. Între timp, divizionara secundă s-a retras din motive financiare din Liga a 2-a, a intrat în insolvenţă, iar Nicuşor Stanciu a ajuns titular incontestabil la FC Vaslui, echipa reprezentativă de tineret şi convocat de Victor Piţurcă la prima naţională. Recent, mijlocaşul a fost achiziţionat de Steaua Bucureşti cu 750.000 de euro plus TVA. Fostul albaiulian a semnat un contract valabil pentru 5 sezoane cu „roş-albaştri” şi are o clauză de rezilire cifrată la 20 milioane de euro, iar FC Unirea ar trebui să încaseze în urma tranzacţiei un procent din taxa de solidaritate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]