Actualitate

Motivele masacrului din Argeș: Ce l-a împins pe criminal să-i ucidă pe cei cinci membri ai familiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Motivele masacrului din Argeș: Ce l-a împins pe criminal să-i ucidă pe cei cinci membri ai familiei

Cinci persoane din comuna Bascov, judeţul Argeş, au fost găsite ucise în cursul zilei de marți, 9 august. Printre victime se află şi un copil de 5 ani. Armele crimei de la Bascov au fost un ciocan și mai multe pietre, iar imaginile de la locul masacrului i-au șocat până și pe anchetatorii cu zeci de ani de experiență.

Petrecerea Divorțaților

Întreaga comunitate este în stare de șoc. Oamenii cunoșteau familia și spun că ucigașul era un individ cu probleme psihice, dar un om liniștit care nu a lăsat vreo secunda de bănuit că ar fi un ucigaș.

Supărarea lui ar fi pornit de la un cadou. Vecinii spun ca ar fi fost furios din cauza faptului că îi oferise un lănțișor nepoatei sale, dar aceasta refuza să îl poarte.

Surse din anchetă spun că el a acționat în toiul nopții. Acesta și-ar fi omorât prima dată părinții și fratele, după care a așteptat dimineața, când cumnatul său urma să plece la muncă. Imediat ce acesta a plecat, criminalul a dat năvală în casa surorii lui, pe care au ucis-o cu sânge rece. De asemenea a ucis-o și pe fiica acesteia, în vârstă de numai cinci ani.

Sursele citate spun că primul atacat a fost tatăl, în timp ce ieșea de la baie. Victima a fost lovită în nenumărate rânduri cu diferite corpuri dure. Imediat ce acesta a căzut la pământ, criminalul și-a atacat mama și ulterior fratele care dormea, fiind extrem de obosit după tura de noapte.

Imediat după ce și-a ucis membrii familiei, criminalul a rămas alături de aceștia în casă, până dimineața, când a intrat în locuința surorii lui și a ucis-o.

În momentul în care a fost găsit de polițiști, agresorul avea asupra lui un cuțit cu care încercase să își ia viața. A încercat să opună rezistență oamenilor legii, însă nu a reușit.

La audieri bărbatul a povestit cursiv, cu lux de amănunte cum și-a planificat și cum și-a pus în aplicare planul.

„A declarat cursiv, coerent, cu lux de amănunte, cu toate explicațiile necesare. Nu au fost întrebări la care să nu fi avut răspuns”, spune procurorul de caz.

Anchetatorii au şi mai multe motivaţii care l-au determinat pe criminal să recurgă la fapte extreme. Printre acestea se numără faptul că nu se simţea suficient de apreciat de familie.

Bărbatul nu a acţionat spontan, ci după „o planificare minuţioasă, cu măsuri de precauție, în așa fel încât să nu existe niciun impediment în ducerea la bun sfârșit a intenției”.

Oamenii legii redactează referatul cu propunere de arestare preventivă, urmând ca în scurt timp instanța să primească dosarul și să soluționeze propunerea.

Surse din anchetă au indicat faptul că autorul măcelului din Bascov a ţinut un jurnal în care şi-a notat acţiunile odioase.

Probele de laborator vor ieşi în câteva zile şi abia atunci se va afla dacă a folosit vreo substanţă cu care şi-a omorât victimele.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult