Motivarea Judecătoriei Câmpeni pentru sancționarea cu amendă a unui primar care şi-a angajat soţia la primărie
Motivarea deciziei privind sancţionarea cu amendă administrativă a primarului comunei Lupşa, Dănuţ Bârzan, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese, a fost publicată de Judecătoria Câmpeni.
Potrivit instanţei, din raportul de evaluare întocmit în 2015 de Agenţia Naţională de Integritate, rezultă faptul că primarul Dănuţ Bârzan a emis şi a semnat dispoziţia de numire în Compartimentul Urbanism al primăriei a soţiei sale, care a primit drepturi salariale în valoare de 24.031 lei. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanţa a ţinut seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
”În cauză, activitatea presupus infracţională desfăşurată de inculpat a adus o atingere modică valorilor sociale ocrotite de lege, situaţie ce rezultă din împrejurările în care fapta a fost comisă urmarea produsă, (folosul material 24.031 lei ) şi datele personale ce caracterizează inculpatul. Cu privire la aspectele favorabile ce caracterizează inculpatul, constatăm că nu are antecedente penale, are studii medii, este integrat în societate, ocupând în prezent funcţia de primar al comunei Lupşa şi a recunoscut comiterea faptei în sensul că a semnat dispoziţia nr. 58/7.02.2013 de numire în cadrul compartimentului urbanism din aparatul de specialitate al primăriei comunei Lupşa a soţiei sale, a manifestat interes în desfăşurarea procedurilor, prezentându-se în faţa organelor de urmărir e penală şi a instanţei de fond.
Astfel, considerăm că scopul procesului penal poate fi atins faţă de inculpat prin aplicarea unei sancţiuni cu amendă administrativă nefiind oportună condamnarea sa şi prin urmare (…) achită pe inculpatul Bârzan Dănuţ Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interes şi aplică inculpatului sancţiunea administrativă cu amendă în cuantum de 1000 lei”, se precizează în motivarea deciziei de la Judecătoria Cîmpeni. Decizia nu este definitivă, soluţia fiind atacată chiar de către primar cu apel, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia.
Primarul Dănuţ Bârzan continuă demersurile judiciare şi pe cale civilă pentru a desfiinţa decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost declarat în conflict de interese administrativ. Nu mai puţin de cinci procese a deschis acesta la Tribunalul Alba, Curtea de Apel şi ÎCCJ. Pe lângă solicitarea privind revizuirea sentinţei definitive, primarul din Lupşa mai doreşte anularea ordinului emis de prefectul de Alba în octombrie 2018 prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar. În decembrie 2018, acesta a obţinut suspendarea ordinului astfel încât a revenit în funcţia de primar la comunei.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Caz grav de braconaj la Șugag: Bărbat depistat pe ATV cu o armă. Peste 800 de cartușe, descoperite în dulapul de arme
Caz grav de braconaj la Șugag: Bărbat depistat pe ATV cu o armă. Peste 800 de cartușe, descoperite în dulapul de arme Un caz grav de braconaj a fost semnalat ieri, 11 noiembrie 2026, în jurul orei 16:00, pe raza localității Șugag. Un bărbat de 48 de ani din Tău Bistra a fost depistat în […]
Flaviu Buta și fostul polițist local NU au depus contestații pentru postul de director executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria Alba Iulia, după ce au fost respinși la proba scrisă
Flaviu Buta și fostul polițist local NU au depus contestații pentru postul de director executiv al Direcției Patrimoniu din Primăria Alba Iulia, după ce au fost respinși la proba scrisă Cele două persoane care s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat, […]
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]
