Societate

Monografia Stremţului împărţită de autor tuturor fiilor localităţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cursul zilei de 14 august, cu ocazia sărbătorii „Fiii satului”, la Stremţ a avut loc lansarea monografiei localităţii, volum semnat de Cristian Florin Bota. Manifestarea a avut loc în Căminul cultural care s-a dovedit a fi neîncăpător pentru stremţenii, familia, prietenii autorului care au dorit, cu mic cu mare să fie prezenţi la acest eveniment. Înainte dar şi după lansarea oficială, fiii satului Stremţ, rămaşi în localitate sau plecaţi în alte zone ale ţării sau în afara graniţelor, dar reîntorşi pentru această zi de sărbătoare, s-au aşezat cuminţi la rând şi au aşteptat să primească un volum al monografiei din partea autorului. Cartea este una dintre cele mai complexe monografii ale unei localităţii din judeţul Alba şi apariţia sa a fost posibilă muncii titanice depuse de un om, un fiu al locurilor, care a sacrificat timp şi bani şi asta pentru că iubeşte cultura, pentru că se simte ataşat de aceste meleaguri şi de oamenii de aici. De altfel Florin Cristian Bota specifică în argumentul cărţii că volumul este dedicat mamei sale, Aurelia Cristea, care i-a „insuflat dragostea pentru oamenii şi meleagurile acestea binecuvântate de Dumnezeu”. Printre cei care au vorbit despre carte şi despre importanţa sa s-au numărat primarul comunei Stremţ, Ştefan Traian Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, Elena Anghel, consilier în cadrul Compartimentului Instituţii publice de cultură şi patrimoniu cultural a CJ Alba, Gabriela Mircea – cercetător, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
După o muncă de 10 ani de zile, „Monografia comunei Stremţ” a apărut graţie sprijinului financiar venit de la Consiliul local Stremţ şi Consiliul Judeţean Alba şi poate fi citită de toţi cei care vor să afle informaţii preţioase despre aceste meleaguri. Volumul are 600 de pagini şi este structurat în XVI capitole (istoria, demografia, economia, cultura, obiceiurile, literatura populară a comunei etc.). Mulţi dintre locuitori au fost implicaţi activ, furnizând autorului poze, documente. Cu toate că cea mai atractivă parte a cărţii o reprezintă ilustraţia şi textul este bogat. „D-l Bota a reuşit să adune majoritatea informaţiilor legate de evoluţia Stremţului şi satelor aparţinătoare (…) prezentarea detaliată a traseelor turistice care pun în valoare potenţialul turistic deosebit al zonei, în acest fel monografia Stremţului devenind şi un veritabil ghid turistic pentru cei care vor să descopere frumuseţile naturale şi patrimoniul cultural al văii Geoagiului”, a fost descrierea făcută de conf. univ. Horia Ciugudean în prefaţă. Felicitări autorului pentru acest volum şi la cât mai multe apariţii! (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult