Actualitate

Monica Anisie: ,,Școlile să se întrunească cel târziu mâine în ședința Consiliului de Administrație ca să decidă programul concret de începere a școlii“

Ioana Oprean

Publicat

în

Monica Anisie a declarat că școlile “ar fi bine ca mâine, cel târziu, să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar” cu programul concret de începere a școlii din 14 septembrie.

Aceasta a detaliat procedurile care se vor desfășura începând de astăzi, când “fiecare Direcție de Sănătate Publică (DSP) transmite către inspectoratele școlare situația epidemiologică pe fiecare localitate în parte”.

“Acum la școli este propunerea. Lor li se spune [astăzi, de către DSP – Nota Redacției] că în localitate va fi scenariul galben, de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a precizat Anisie, pentru Edupedu.ro.

“Ieri, premierul a spus clar că pe 14 septembrie începem cursurile. (…) Este pentru prima dată când dăm autonomie școlilor și îmi doresc ca această descentralizare să continue nu numai din acest punct de vedere, ci să dăm putere directorilor și autonomie școlilor”, a continuat ministrul Educației.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult