Ştirea zilei

Modernizarea intrării în Alba Iulia dinspre Cluj – încă un proiect european implementat și finalizat cu succes de Primăria Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Silvia MoldovanPrimăria municipiului Alba Iulia a anunțat miercuri, 6 noiembrie, finalizarea proiectului „Modernizare DN1 – E81 de la km 382+400 până la km 385+160 – strada Alexandru Ioan Cuza, inclusiv Podul peste râul Ampoi şi Pasajul peste CF Alba Iulia”, în cadrul unei conferințe de presă susținute de directorul tehnic Silvia Moldovan.

Petrecerea Divorțaților

Este vorba despre lucrările prin care una dintre cele trei intrări principale în oraş, cea dinspre Cluj, a fost adusă la standarde de confort europene, proiectul urmărind ”îmbunătăţirea accesibilităţii centrului urban Alba Iulia şi a legăturilor lui cu ariile limitrofe, obiectiv compatibil cu obiectivul general I al PIDU Alba Iulia de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii şi suprastructurii locale”, după cum a precizat reprezentantul administrației locale.

În cadrul proiectului s-au executat lucrări de drumuri, pod, pasaj peste calea ferată, iluminat public, canalizare pluvială, reţea de apă cu următorii indicatori de rezultat: 38.823,48 ml sistem rutier modernizat; 7.560.71 mp piste pentru biciclişti; 4.735 m sistem pietonal; 179 buc. mobilier urban; 3.410,51 mp pavaj înierbat pentru zonele de racord, zona verde şi pentru accesele în curţi; 2.318.77 ml rigolă; 270 ml canalizare pluvială nouă; 170 stâlpi iluminat ornamental; 2.950 ml reţea apă potabilă înlocuită; 55 de locuri de muncă nou create în faza de execuţie şi operare.

Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa Prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul de Intervenţie 1.1. ”Planuri integrate de dezvoltare urbană” – Subdomeniul Centre urbane, având ca Organism Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru şi Autoritatea de Management Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Valoarea totală a proiectului a fost de 30.375.822,06 lei din care: „Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională” – 19.399.627,18 lei; „Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional – 4.261.399,13 lei; „Valoarea eligibilă de la bugetul local – 482.878.09 lei; „Valoare neeligibilă” – 6.231.917,66 lei.

Valoarea totală a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului a fost, în final, de 18.378.274,33 de lei, inclusiv TVA, realizându-se o economie substanțială, așa cum a subliniat și Silvia Moldovan în cadrul conferinței de presă.

Referitor la finalizarea acestui proiect, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat: ”Eforturile noastre de a transforma municipiul Alba Iulia într-unui dintre cele mai cochete şi confortabile oraşe din ţară s-au transpus în mai multe proiecte edilitare pentru care am obţinut finanţare europeană. Acesta este unul dintre aceste proiecte şi prin implementarea lui am rezolvat o problemă atât de fluidizare a traficului la intrarea în Alba Iulia dinspre Nord, cât şi o problemă de estetică. Am reuşit să facem oraşul mai prietenos şi cu locuitorii săi, dar şi cu cei care doar îl tranzitează spre alte destinaţii şi am făcut asta fără a încărca prea tare bugetul local. Acum la finalizarea acestui proiect le urez tuturor celor care utilizează infrastructura modernizată «Drum bun!»„.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are mare nevoie de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar sfâșietor: La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș luptă pentru viața sa / „Mi-e teamă că omul pe care îl iubesc nu va mai fi lângă mine” La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Radu se confruntă cu probleme medicale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe

Ioana Oprean

Publicat

în

Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, aduse la Alba Iulia: Procesiune în jurul Catedralei Ortodoxe Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost aduse marți, 20 octombrie 2026, în jurul orei 17.00, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de către o delegație specială. A urmat o procesiune în jurul complexului Catedrala Reîntregirii. Programul serii mai cuprinde, între orele 18.00 […]

Citește mai mult