Moarte suspectă! Un tânăr din Vadu Moților găsit înecat în râul Bistrișoara
Pompierii militari ai Pichetului Câmpeni au fost solicitați să intervină vineri dimineață în comuna Bistra pentru scoaterea unui cadavru din râu Bistrișoara.
Trupul neinsufletit a fost observat plutind in apa de către un localnic în jurul orei 7.00 dimineață, care a sunat la 112 și a alertat autoritățile.
UPDATE: Din primele cercetări este vorba despre cadavrului unui bărbat – C.I. de 35 de ani din comuna Vadu Moților. Pe trupul victimei nu au fost identificate urme de violență, fiind transportat la serviciul de medicină legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii continuă cecetările pentru stabilirea condițiilor exacte în care s-a petrecut tragicul eveniment.
UPDATE raport IPJ Alba: În data de 26 aprilie, ora 07.20, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni au fost sesizaţi despre faptul că în albia pârâului Valea Bistrişorii, pe raza comunei Bistra, se află cadavrul unei persoane de sex masculin.
La faţa locului poliţiştii au identificat cadavrul lui C. I., de 36 de ani, din comuna Vadu Moţilor. În urma examinării externe a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă.
În urma efectuării necropsiei cadavrului de către specialişti din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba, cauza preliminară a decesului s-a stabilit ca fiind „Asfixie mecanică prin înec”.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]