Politică Administrație

Mircea Hava, ”mâna dreaptă” a lui Ludovic Orban – VIDEO

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, pare a fi ”mâna dreaptă” a lui Ludovic Orban în cursa sa pentru președinția PNL. El a stat în dreapta lui Orban, în declarațiile de după ședința pe care a avut-o cu liberalii care-i susțin candidatura, fiind cel mai vizibil dintre aceștia.

În ”poza de grup” s-a observat și primarul din Sebeș, Dorin Nistor, singurul dintre liberali care nu a purtat cravată.

De remarcat este că Mircea Hava, lider important la fostului PDL, nu a ales să-l susțină pe Cătălin Predoiu, care a provenit din aceeași formațiune politică.  Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a anunţat, marţi seară, pe Facebook, că se retrage din cursa pentru şefia PNL şi va milita ca simplu membru pentru proiectele partidului, afirmând că ceea ce are de oferit pentru funcţia de preşedinte al PNL nu coincide vederilor liderilor de organizaţii.

Astfel, în cursă au rămas Cristian Bușoi și Ludovic Orban.

”În mod evident cei care vor candida la Consiliul Național de după Congres pentru funcțiile prevăzute în statut și pe care eu îi voi sprijini sunt oameni din echipa mea. Nu întâmplător am chemat alături de mine oameni care au performanțe în activitatea politică, ce au câștigat toate bătăliile cu PSD-ul și îmi doresc ca toți acești colegi ai mei care sunt alături de mine să-i învețe pe toți colegii mei în localitățile în care nu am câștigat până acum bătăliile cum se câștigă bătăliile cu Partidul Comunist Travestit în diferite blăni de oaie de-a lungul celor 27 de ani. Voi anunța oamenii pe care-i susțin pentru funcțiile de conducere în partid în momentul în care voi ști foarte clar cine mă sprijină, care împărtășesc viziunea mea asupra noului mod de a face politică pe care o să-l cer membrilor PNL și pe care îl au foarte mulți dintre colegii mei”, a spus Ludovic Orban, marți, după ședința care a avut-o cu colegii care-i susțin cadidatura.

”Trebuie retinut ca in echipa mea exista loc pentru toti oamenii de caracter, competenti si cu rezultate, iar in echipa Partidului National Liberal de dupa 17 iunie, de asemenea va exista loc pentru toti oamenii competenti si cu rezultate, indiferent pe cine au sustinut in aceasta competitie interna”, mai precizează Orban.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult